Vaslui. Șocant. După o șicanare în trafic, a călcat intenționat cu mașina doi oameni în câmp. Una dintre victime a murit la spital

Scene rupte parcă dintr-un film de acțiune cu mafioți, de o violență inimaginabilă în viața reală, au avut loc marți, 15 iulie, într-o localitate din județul Vaslui.

După claxoane și înjurături în trafic, pe o șosea din comuna Lunca Banului, doi bărbați au coborât dintr-un autoturism marca BMW și au pornit în urmărirea mașinii celui de-al treilea. Șoferul a întors mașina și i-a călcat intenționat pe cei doi, declarând ulterior anchetatorilor că a simțit că viața îi este amenințată și aceasta era singura soluție în acel moment.

„A avut loc un conflict între mai multe persoane, două dintre ele au fost găsite pe sol, iar probabil agresorul este şoferul unei maşini. În urma unei şicanări în trafic, a intrat în conflict cu mai multe persoane care se aflau într-un autoturism BMW – persoane, care l-au urmărit, l-au ameninţat, iar autorul, în aceste condiţii, a lovit cu maşina două persoane. S-a luat măsura reținerii autorului pentru 24 de ore, în funcție de cum evoluează cercetările vom reveni cu un comunicat de presă”, a declarat prim- procurorul Ingrid Botezatu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

La scurt timp după incidentul sângeros, cei doi tineri, unul de 30 de ani și celălalt de 21 de ani, au fost preluați de cadrele medicale și transportați la spital. Bărbatul de 30 de ani, care avea răni foarte grave și o hemoragie puternică a decedat în momentul în care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, celălalt a fost resuscitat și s-a reușit stabilizarea lui.

A fost deschis un dosar penal, iar anchetatorii încearcă să afle împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Angela Croitoru

Foto: Captură Imagini cameră de supraveghere preluate de la Antena 3 CNN.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.