0:00

VASLUI: Revoluția bugetară a lui Ponta, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAdministrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) a primit, marți dimineață, lista cu sumele distribuite pe unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Vaslui. La citirea listei, surpriză totală: municipiul Bârlad, dar şi trei comune importante din judeţ, Fălciu, Drânceni şi Zorleni, nu primesc niciun ban de la Guvern, în timp ce oraşul Murgeni primeşte un buget uluitor: 4,7 milioane lei (47 miliarde lei vechi). Nici Vasluiul, ca reşedinţă de judeţ, nu primeşte mare lucru de la Guvern, doar în jur de 84.000 lei, adică 2% din bugetul Murgeniului! Explicaţia primită de la specialiştii în Finanţe este simplă şi incredibilă: la stabilirea bugetului pe 2015 s-au avut în vedere realizările din anul bugetar 2013, an în care Bârladul şi cele trei comune au realizat cu mult peste plafoanele stabilite de Guvern acum. Adică, acele primării care au tras tare şi au încasat sume importante la bugetul local vor primi sume mai mici de la Guvern, unele nu vor primi nimic, ceea ce demonstrează că, în România, ca primar este mai bine să stai liniştit şi să nu faci nimic, pentru că, la Bucureşti, cineva are grijă de tine… În total, primăriile vasluiene primesc, direct de la Guvern, fără să mai fie nevoie de Consiliul Judeţean, peste 144 milioane lei, una din cele mai mari sume din istoria administratiei publice judeţene.

“Uitându-mă cu atenţie la acest tabel, realizez că acele trei comune şi municipiul Bârlad sunt singurele entităţi din judeţ care stau singure pe picioarele lor, trăiesc din taxele şi impozitele pe care le încasează. Vor mai fi redistribuiri de la Consiliul Judeţean şi atunci vor primi bani şi aceste comune, dar şi Bârladul”, a spus deputatul PSD de Bârlad, Adrian Solomon.

Doar 82 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Vaslui primesc bani de la Guvern, surpriza maximă a bugetului din acest an fiind absenţa de la împărţirea banilor a municipiului Bârlad şi a comunelor Fălciu, Zorleni şi Drânceni. De altfel, ultima comună a devenit o “abonată” la tăierile de alocări bugetare. Anii trecuţi, când împărţirea banilor se făcea la Consiliul Judeţean, Drânceniul era mai mereu sărit din schemă, iar explicaţia şefilor de la CJ era simplă: comuna încasa taxe şi impozite locale peste măsură şi nu mai avea nevoie de banii de la buget. Acum, când Guvernul a stabilit că nicio comună nu va avea un buget mai mic de 1,5 milioane lei (15 miliarde lei vechi), aceeaşi comună Drânceni se trezeşte că nu primeşte niciun leu la buget, putând doar să spere că i se va face cuiva de la judeţ milă şi de oamenii de acolo.

FOTO: Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui şi Victor Ponta

Articolul precedentUn fost primar răbufneşte: „Ridicați-vă din fotoliile elegante și strângeți gunoaiele”
Articolul următorPoliţia infirmă: GHEORGHE ŞTEFAN NU A FĂCUT INFARCT!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Așa, oameni buni, omorâți capra vecinului… Luați-le banii de șpriț, demnitatea, sporul de stres și fondurile pentru parcuri. Toate odată… Din câte știu, la Fălciu și Rânzești au fost amenajate două parcuri în valoare de 5 miliarde de lei bucata. Și cum aici și oriunde 5+5 fac 10, 10 miliarde de lei pentru două parcele năpădite de buruieni! Mândria primarului și-a bacilor vasluieni care, până la înființarea celor două parcuri, n-aveau unde-și plimba oile „mai multe, mândre și cornute”

Comentariile sunt închise.