La sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat în vârstă de 69 de ani a găsit o sumă importantă de bani în timp ce se ducea la cumpărături într-o piață din Bârlad. Deși suma găsită era mai mare decât pensia sa, acesta nu a stat prea mult pe gânduri și s-a prezentat la Poliția Bârlad.
„În ziua de 01 februarie a.c., la Poliția municipiului Bârlad s-a prezentat un bărbat în vârstă de 69 ani, din municipiu. Acesta a predat polițiștilor o sumă de bani, pe care a găsit-o pe stradă, în zona unei piețe din localitate. Persoana care a pierdut bani în cursul zilei de duminică pe raza municipiului Bârlad este așteptată la sediul poliției pentru a ridica suma de bani (în condițiile în care cunoaște exact suma și zona în care a pierdut-o). Poliția municipiului Bârlad a transmis mulțumiri bărbatului pentru gestul său și pentru simțul civic de care a dat dovadă, considerând că acesta merită din plin aprecierile noastre, fiind un exemplu demn de urmat de către toți cetățenii”, a declarat subcomisar Mihaela Straub, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.
Reamintim faptul că cei care găsesc bunuri și le însușesc fără drept săvârșesc o infracțiune, prevăzută și pedepsită de Codul Penal: „Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține”.