0:00

VASLUI: Poliţişti fără milă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCu ocazia unei acţiuni pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, poliţiştii vasluieni au aplicat într-o singură zi amenzi de peste 65.00 lei, informează „Vremea Nouă”. Faţă de 304 persoane care au săvârşit fapte de natură contravenţională au fost luate măsuri de sancţionare, astfel: 207 dintre sancţtiunile contraventionale au fost aplicate pentru abateri la circulaţia pe drumurile publice, 38 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 40 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar 19 pentru fapte prevăzute de alte acte normative. De asemenea, poliţiştii au reţinut 3 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au retras 6 certificate de înmatriculare.

„Acţiunea a avut loc în ziua de 12 februarie a.c., pe întreg judeţul Vaslui şi au participat poliţişti de ordine publică, de investigare a criminalităţii economice şi de investigaţii criminale. Peste 130 poliţişti, sprijiniţi de reprezentanţi ai altor structuri, precum şi poliţişti de frontieră şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui, au acţionat în sistem integrat. Pe parcursul desfăşurării acţiunii au fost instituite 33 filtre rutiere, au fost legitimate peste 500 de persoane şi au fost verificate 49 unităţi comerciale”, a declarat agent principal Alina Tonică, responsabil mass-media în cadrul I.P.J. Vaslui.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 65.097 lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 3.000 lei (produse alimentare şi nealimentare, pentru care persoanele care le comercializau nu au putut prezenta documente de provenienţă) şi peste 1.600 ţigarete.

Articolul precedentSUCEAVA: Monstrul care a vrut să-şi violeze fiica, arestat 30 de zile
Articolul următorBOTOŞANI: Un poliţist a vrut să-şi pună capăt zilelor de Ziua Îndrăgostiţilor
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.