Textilistele de la SC Vastex SA Vaslui (fosta Textila) au primit luni dimineață vestea că cei din conducerea firmei le-au tăiat tichetele de masă, lucru care le-a revoltat. O parte dintre salariate, de la secția Croitorie, au întrerupt lucru și au mers la sindicat, unde au cerut liderilor să le apere drepturile. Liderii de sindicat au mers la Pavel Pădure, directorul Vastex, și după negocieri acesta le-a promis că vor primi tichetele înapoi (câte unul la două zile) și câte 100 de lei în plus la salariu. Oamenii din fabrica de textile vasluiană au declarat în exclusivitate pentru cotidianul “Vremea Nouă” că lucrează în conditii mizere, fac ore suplimentare neplătite şi au salariul sub cel minim pe economie.
“Chiar şi cu 100 de lei în plus tot nu ajungem la salariul minim pe economie. Noi ne bucuram de tichetele de masă, aveam câte unul pe zi, acum nici pe alea nu le mai dă. Şi aşa muncim câte zece ore în fabrică, salariul abia ajunge la 600 de lei, cum să nu avem măcar ce mânca?”, ne-au spus salariaţii revoltaţi.
Cert este că, după întâlnirea cu liderii de sindicat, conducerea Vastex a cedat şi a promis că va da jumătate din câte tichete de masă primeau lunar şi o mărire a salariului cu 100 de lei. Deocamdată sunt doar promisiuni. Se ştie că în industria de profil în spatele ofertelor de muncă se ascunde o mostră de capitalism pur sânge: angajatorii caută personal necalificat, dar cu profil emoţional de soldat, gata să facă performanţă în condiţii fizice grele, oameni pregătiţi să lucreze adesea în picioare, de multe ori peste program şi pe salarii de cel mult 600-800 de lei pe lună. Munca femeilor din industria textilă în Vaslui, la Vastex, nu este plătită bine, dar culmea este că în unele firme din acelasi oraş se poate ca salariile să fie pe măsură legislaţiei şi a muncii depuse! Chiar gard în gard cu Vastex, unde salariile sunt o mizerie, este SC Pancard SRL – o firmă de confecţii care confecţionează haine pentru copii şi unde salariul porneşte de la 1.400 de lei în sus. Menţionăm că am dorit să obţinem punctul de vedere al directorului Pavel Pădure, dar acesta a refuzat categoric dialogul cu presa.
FOTO: www.vremeanoua.ro