Vaslui. Femeie rănită în urma unui incendiu izbucnit la locuința sa

Casa unei femei din localitatea Berezeni a luat foc în dimineața zilei de marți, 15 septembrie, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui, prin intermediul unui comunicat.

Pentru stingerea flăcărilor, au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Murgeni (Detașamentul de Pompieri Bârlad), 4 militari, o autospecială de stingere, un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Berezeni, respectiv un Echipaj de Prim Ajutor (EPA) din Huși. În urma incendiului, proprietara în vârstă de 89 de ani s-a ars „la nivelul unui membru superior”. Potrivit ISU Vaslui, arsurile erau ușoare. În continuare, aceasta a primit îngriji medicale, însă a refuzat să fie transportată și la spital.

Evenimentul s-a soldat cu arderea a 2 camere de locuit și aproximativ 10 m² din acoperiș.

Echipele de intervenție au localizat și lichidat incendiul, reușind astfel „să salveze restul locuinței și să limiteze extinderea flăcărilor”.

Din cercetări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost „utilizarea unui aparat de gătit improvizat”.

Autor:

Ioana Mărcuțianuhttps://zch.ro/
Absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea jurnalism, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Privește jurnalismul ca pe un câine de pază al democrației.

Ultima ora

Captură de aproape 1,2 milioane de lei la frontiera cu Ucraina: haine, parfumuri și marochinărie suspectate a fi contrafăcute

Polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări în două cazuri...

Neamț Podul de la Pângărați, din nou în șantier: trafic semaforizat pe DN 15

Șoferii care circulă miercuri, 16 septembrie, pe DN 15,...

Bacău. Plan Roșu activat după ce mai mulți copii au acuzat stări de rău. 44 de persoane au ajuns la spital

Actualizare: Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. În...

Când foarfecele nu mai sunt suficiente: secretul blănii perfecte la câinii cu păr lung

Orice stăpân de câine cu blană stufoasă știe că...