VASLUI: Copil de 11 ani, leşinat pe stradă de foame

copil arsUn copil de 11 ani din Vaslui a căzut din picioare pe stradă de foame, după ce ambii părinţi l-a abandonat pe el şi pe fratele lui cu doi ani mai mare, relatează romaniatv.net. Cei doi copii din comuna Gârceni rămăseseră singuri de două săptămâni, după ce tatăl lor a plecat să îşi caute de lucru în judeţ, iar mama lor i-a părăsit acum patru ani. În urmă cu trei zile, copiii au rămas fără mâncare. Unui vecin i s-a făcut milă de ei şi le-a mai dat câte ceva. În ultimele 24 de ore însă, mezinul a mancat doar un măr. Suferind de foame, a căzut pur şi simplu din picioare pe stradă şi a fost găsit de vecini. Chemaţi de urgenţă, medicii au descoperit că băieţelul mai are un frate cu doi ani mai mare. Şi el era în pragul leşinului din cauza foamei. La spital, medicii au descoperit că amândoi copiii erau afectaţi de o viroză mai veche şi netratată.

„Acesti copii au făcut o viroză respiratorie. Au dus boala pe picioare. Au ajuns la spital cel mare cu o bronhopneumonie, cu sindrom de deshidratare, au fost spitalizaţi amândoi”, a declarat un medic.

În afară de îngrijirile medicale, cei doi fraţi vor avea nevoie şi de consiliere psihologică. Atât mama cât şi tatăl copiilor ar putea fi decăzuţi din drepturile părinteşti.

„Îi vom lua si ii vom duce la un asistent maternal pe care îl avem deja pregătit”, a declarat un reprezentant al Direcţiei pentru Protecţia Copilului.

Mama copiilor i-a părăsit acum 4 ani, când a plecat să lucreze în străinătate.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în data de 11 martie 2015 și efectuează o anchetă în cazul copilului din comuna Gârceni, județul Vaslui, care, potrivit presei, ar fi leșinat pe stradă din cauza subnutriției, anunţă Agerpres.

Ancheta, efectuată de către Biroul Teritorial Iași al Avocatului Poporului, se desfășoară la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui cu privire la posibila încălcare a art. 49 și art. 34 din Constituția României referitoare la protecția copiilor și la dreptul la ocrotirea sănătății.

Ancheta are loc ca urmare a apariției pe site-ul de știri RomâniaTv.net, în data de 10 martie 2015, a reportajului „Caz cumplit în Vaslui. Un copil de 11 ani a leșinat pe stradă de foame”, reportaj ce prezintă situația a doi minori în vârstă de 11, respectiv 13 ani, din comuna Gârceni, județul Vaslui, abandonați de părinți.

Conform relatărilor din presă, minorul în vârstă de 11 ani, suferind de foame, ar fi căzut pur și simplu pe stradă, iar vecinii au chemat ambulanța. În plus, susțin sursele citate, medicii au constatat că cei doi copii suferă și de o viroză respiratorie mai veche și netratată, iar cel mare prezintă și sindrom de deshidratare. Ambii copii au fost spitalizați și au nevoie, în afară de îngrijiri medicale, de îngrijiri psihologice.

Rezultatele anchetei vor fi făcute publice la finalizarea cercetărilor. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident la Vânători-Neamț: autoturism izbit de un stâlp în zona pensiunii Edera, traficul blocat

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

Mașină de 70 000 de euro, furată din Spania, descoperită de polițiști în Neamț

Un autoturism în valoare de aproximativ 70 000 de...

Bărbat găsit mort pe marginea unui șanț, în Gârcina

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a...