0:00

NEAMŢ: Dreptul consumatorilor la o hrană sănătoasă. PREZENTARE POWER POINT, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiComisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ a organizat, vineri, 13 martie, un seminar pentru a sărbători Ziua Consumatorilor care se celebrează pe 15 martie. Au fost prezenți la eveniment subprefectul Gheorghe Neculae, Cristian Hâncu, reprezentant al sindicatelor ANPC și Iulian Popa, reprezentant al Asociației pentru Protecția Consumatorilor Neamț „Protect and Justice” și elevi de clasa a XI-a de la Liceul Tehnologic Economic Administrativ din Piatra Neamţ.

Natalia Hrușcă, comisarul șef adjunct din cadrul ANPC Neamț, a prezentat o mică istorie a ANPC-ului, de la înființare, în data de 15 martie 1962, fiind considerată momentul istoric al nașterii consumatoriste mondiale și parcursul acesteia până la momentul de față.

„Dacă inițial activitățile de bază ale Oficiului pentru Protecția Consumatorilor erau cele de supraveghere a pieței și cea de rezolvare a reclamațiilor venite de la consumatori, în 1992 s-a pus în discuție pentru prima dată necesitatea de a sprijini asociațiile pentru protecția consumatorilor și de a participa, împreună cu acestea, la informarea și educarea consumatorilor”, a declarat Natalia Hrușcă.

„Dreptul Consumatorilor la o hrană sănătoasă” este sloganul sub care se desfășoară anul acesta Ziua Internațională a Consumatorilor, iar cei care au ținut discursuri despre importanța hranei sănătoase au ținut să aducă la cunoștință participanților faptul că o informare corectă asupra produselor alimentare este foarte importantă. Asta însemnând o etichetare corespunzătoare, lizibilă și care să conțină toate informațiile necesare, data valabilității și existența unor ingrediente alergene.

„Consumatorii, indiferent dacă fac cumpărăturile online sau din magazine, vor din ce în ce mai mult ca etichetarea alimentelor să fie mai clară, mai ușor de înțeles, astfel încât să poată face alegeri în cunoștință de cauză cu privire la alimentele pe care le consumă”, a mai spus Natalia Hrușcă.

De altfel, de mâine, 14 martie, va intra în vigoare un act normativ care va modifica regulile în domeniu. Comercianții care păcălesc prin practici comerciale agresive sau înșelătoare, pentru a-și prezenta produsele, vor primi amenzi de până la 100.000 de lei. (Oana IOSUB-TOMA)

Vă oferim şi Regulamentul UE privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare (format Power Point): opc regulament

Articolul precedentVASLUI: Copil de 11 ani, leşinat pe stradă de foame
Articolul următorNEAMŢ: Copiii de grădiniţă, învăţaţi să nu tremure! FOTO
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.