Emilia Arcan are cinci zile de când a fost aleasă de colegii consilieri să preia șefia Consiliului Județean (CJ) Neamț, după ce Constantin Iacoban a fost demis prin Ordin Prefectural ca urmare a manifestării interesului de a schimba partidul politic. Fiecare președinte are și un cabinet personal, din care fac parte consilieri pe diferite probleme. Cum au trecut doar 5 zile de când ocupă noua funcție, se pare că membrii cabinetul doamnei Arcan rămân aceiași: Adriana Bâzgan, Dumitru Crăescu, cu normă întreagă, în timp ce cu jumătate de normă figurează Valeriu Andrița și Irina Mahu Moisii, fiica deputatului Moisii, care s-a întors la CJ Neamț de la începutul acestei săptămâni, după ce, în perioada septembrie 2015 – ianuarie 2016, a fost, tot cu jumătate de normă, la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Singurul nume care nu se regăsește pe lista consilierilor personali, dar care au făcut parte din cabinetul fostului președinte Iacoban, este Vasile Vișan. Fost secretar al Primăriei Piatra Neamț și consilier pe probleme juridice al președintelui Iacoban, Vasile Vișan nu a mai depus cerere pentru a fi inclus în componența cabinetului personal al actualului șef al CJ Neamț, Emilia Arcan. (Andreea AMARIEI)