Vasile Olaru s-a întors în Primăria Girov

Primarul comunei Girov s-a reîntors la serviciu după ce ”a stat pe tușă”, prin ordinul fostului prefect George Lazăr, timp de aproape trei luni. Vasile Olaru a fost repus în funcție de actualul prefect Vlad Angheluță, prin ordin al prefectului, iar decizia a avut la bază două motive: crearea unei stabilități la Primăria Girov și lipsa unui răspuns al instanței de judecată în privința suspendării primarului de către ex-prefectul Lazăr, tot prin ordin, la data de 03.03.2014.

Potrivit ordinului semnat de Vlad Angheluță, emis pe 14 mai și cu aplicabilitate din 15 mai, ”se suspendă aplicarea ordinului nr. 47/03.03.2014 privind încetarea de drept a mandatului primarului comunei Girov, începân cu 15.05.2014 și până la soluționarea printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii de anulare act administrativ ce face obiectul dosarului nr. 1337/103/2014, aflat pe rolul Tribunalului Neamț”.

”Ordinul a fost emis în baza unui referat de legalitate și am luat această decizie pentru a înlătura starea de instabilitate de la Girov dar și din cauza faptului că instanța trebuia să dea un răspuns în 30 de zile și nu l-a dat. Sarabanda schimbării primarilor dar și tot ceea ce s-a întâmplat la Primăria Girov în ultima perioadă a creat o stare de instabilitate, ca atare, având bază legală, am emis acest ordin”, a declarat prefectul Angheluță.

Primarul Vasile Olaru și-a preluat fotoliul dar și biroul din sediul primăriei Girov încă de la primele ore ale dimineții de joi, 15 mai.

”M-am întors la serviciu joi dimineața, începând cu ora 8. Am preluat biroul și toate efectele care aparțin primarului. Domnul Sarion va rămâne în continuare viceprimar, să vedem cât îl va lăsa Consiliul Local să rămână în această funcție căci știți cum este la Girov. Nu am gânduri de răzbunare, activitatea în Primărie își desfășoară cursul normal”, a declarat Vasile Olaru. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...