0:00

Vasile Dron, consilier local PSD: „Harpa primar – Humulescu viceprimar și în 2016”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Vasile Dron, consilier local PSD cu ștate vechi în legislativul târgnemțean, își dorește ca și la alegerile locale din 2016, să se meargă pe aceeși formulă politică: Harpa primar și Humulescu viceprimar. Consilierul PSD este de acord cu decizia șefului său pe linie de partid ca vicele Humulescu să rămână viceprimar în ciuda ruperii USL mergând pe considerentul eficacității acestui cuplu administrativ, Harpa -Humulescu. Și nici nu întrevede vreo schimbare de forțe politice în Consiliul Local Târgu-Neamț odată cu ruperea Uniunii Social Liberale.

„Nu cred că e bine faptul că USL s-a rupt, pentru că scopul acestei alianțe era înlăturarea lui Traian Băsescu. Dar conform obiceiului românesc, nici de data asta nu s-au dus lucrurile până la capăt. Însă nu cred că se vor face alianțe noi în Consiliul Local Târgu-Neamț, chiar dacă liberalii au primit libertatea de a face alianțe cu cine vor ei în teritoriu. Având în vedere că până acum în Consiliul Local Târgu-Neamț nu au fost disensiuni , contre, nu se va face nicio schimbare politică”, ne-a spus Vasile Dron.

Vasile Dron, consilier local PSD: „Harpa primar – Humulescu viceprimar și în 2016”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Legat de decizia primarului Daniel Harpa de a nu renunța la serviciile viceprimarului Traian Humulescu, consilierul local PSD este de acord cu decizia șefului său pe linie de partid.

„Din ce știu, domnul primar și domnul viceprimar formează o echipă solidă, nu am auzit să fie discuții între ei. Plus că amândoi sunt oameni de calitate, cu moralitate și de înaltă ținută, și nu văd de ce nu s-ar înțelege și în continuare. Vicele de abia și-a intrat în mână și chiar reușește să facă administrație. Așa că să-i lăsăm să facă treabă și să nu mai schimbăm oameni de dragul schimbării”, a amai spus consilierul PSD.

În CL există doar Partidul Târgu-Neamț

Cât privește luarea în calcul a formării fostei alianțe DA în legislativul târgnemțean dintre PNL și PDL, Vasile Dron se amuză și scoate din calcul această variantă. „Nu cred această posibilitate pentru că în Consiliul Local nu există partide politice, ci doar un singur partid: Partidul Târgu-Neamț”, a spus acesta. Întrebat despre eventuala candidatură a viceprimarului Humulescu la funcția de primar la alegerile din 2016, Vasile Dron ne declară că asta nu e problema lui, ci a PNL-ului și nu poate comenta acest subiect, dar și-a exprimat dorința ca și în 2016 la Primăria Târgu-Neamț să continue această formulă politică, Harpa primar – Humulescu viceprimar. „De ce nu s-ar putea merge cu aceeași formulă la primărie, primar Harpa și viceprimar Humulescu? Eu nu aș vedea nicio problemă”, a spus consilierul PSD.

Vasile Dron, consilier local PSD: „Harpa primar – Humulescu viceprimar și în 2016”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Vasile Dron, consilier local cu ștate vechi în legislativul târgnemțean ne mai mărturisește că spre deosebire de fostul Consiliu Local, actualul este mult mai productiv, eficient și asta datorită faptului că există comunicare între administrația locală și legislativ.

„Actualul Consiliu Local este mult mai bun decât precedentul, este mult mai constructiv și se pune accent pe respectarea legii”. (C.T. STURZU)

Articolul precedentDacă ataci Hidroelectrica, ataci Statul Român
Articolul următorUn alt fel de mărțișor

2 COMENTARII

  1. DL .DRON da cu parerea de frica LUI HUMULESCU.INGINERUL HUMULESCU VA BATE MAR LA ALEGERI DOMNILOR PSD-IDTI!

  2. DACA DL DRON CREDE CA VICELE DE-ABIA SI-A INTRAT IN MANA,,,,,ATUNCI DESPRE DL .HARPA CARE CU GREU CUNOASTE STRAZILE DIN TARGU NEAMT CE POATE ZICE?? HUMULESCU VA TINE PE TOTI NEPRICEPUTII DIN PSD IN CARCA!Ati inteles care E ADEVARUL??

Comentariile sunt închise.