Vârful Toaca din Masivul Ceahlău a ocupat, miercuri, 4 ianuarie, la ora 12:00, locul întâi la nivel naţional din punctul de vedere al indicelui de răcire (IR). Potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meterorologie (ANM), IR a atins pe vârful Toaca valoarea -58 grade Celsius. Alte valori extrem de scăzute ale IR au fost măsurate pe vârfurile Călimani (-44), Vlădeasa (-43) şi Lăcăuţi (-40).

ir-toaca-2017“Indicele de răcire reprezintă măsura temperaturii resimţite şi depinde de temperatura aerului şi de viteza vântului. În situaţii de temperaturi scăzute şi vânt intens, stratul termic protector existent în jurul corpului uman este distrus. Ca urmare, temperatura corpului devine mai apropiată de cea a aerului înconjurător, iar senzaţia de frig va fi mai puternică”, precizează specialiştii.

În privinţa temperaturii aerului, vârful Călimani (-13 grade Celsius) deţinea, la ora 12:00, locul întâi la nivel naţional. Pe vârful Toaca erau -12 grade, pe vârful Iezer -11 grade, iar pe Vlădeasa şi Lăcăuţi -10 grade Celsius. O situaţie asemănătoare s-a înregistrat în Masivul Ceahlău şi în ianuarie 2016. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

Articolul precedent„Descoperă România Sălbatică” la Clubul Fotografilor Iaşi
Articolul următorContrabandă cu țigări în Piața Bistrița
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

2 COMENTARII

    • Formula de calcul a indicelui de răcire este una complexă, luând în considerare temperatura aerului, viteza vântului şi, în unele cazuri, chiar nivelul umezelii. Mai mult, diferite instituţii meteorologice din lume utilizează formule de calcul diferite. Evident că un rezultat depinzând de atâţia parametri nu poate fi exprimat în grade Celsius. Dar, pentru confortul cititorilor, fiind vorba de un material de presă şi nu de un tratat ştiinţific, este permisă convenţia utilizării gradelor Celsius, unitate de măsură relativ cunoscută de majoritatea oamenilor. (ZCH NEWS)

Comentariile sunt închise.