Vânătorii au salvat un mistreţ de la înec: l-au împuşcat

pompieri masina

Un om care a vrut să facă o faptă bună, a sunat, vineri , la 112 şi a anunţat că în canalul de fugă al râului Bistriţa, undeva în zona Podoleni, se află un porc mistreţ, în pericol de înec. Pompierii au fost primii care au ajuns la locul intervenţiei, dar n-au găsit nicio soluţie să scoată porcul din apă. „Pentru noi a fost o misiune inedită, însă animalul nu putea fi legat şi tras la mal, aşa că am apelat la inspectorii de vânătoare de la Direcţia Silvică, iar dumnealor au optat pentru împuşcarea mistreţului”, a declarat maiorul Cătălin Leonte, şeful Detaşamentului de pompieri Piatra Neamţ.

Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Neamţ, ne-a declarat, însă, că nu colegii lui au luat decizia de a împuşca porcul, ci inspectorii din cadrul ITRSV Suceava, instituţia care are un compartiment în Neamţ şi gestionează fondul de vânătoare din zona respectivă. Faptul în sine demonstrează clar că în Neamţ nu există experienţă în acest tip de misiuni de salvare. Vecinii din Bacău, însă, au învăţat din propriile greşeli. După ce, în 2009, pompierii militari şi inspectorii de vânătoare, au “anesteziat” un mistreţ pocnindu-l cu vâslele în cap, în 2011, pompierii au reuşit să scoată singuri un porc de 130 kg din apele Bistriţei. E adevărat, 20 de oameni s-au chinuit timp de două ore. Deci se poate, dar e mai simplu cu glonţul! (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...