aleho
heidelbergcement

amaicei gheorghe

Astăzi, “pe stil vechi” se serbează Ziua Învăţătorului. “Pe stil vechi”, pentru că data de 30 iunie, dată stabilită pentru Ziua Învăţătorului de Congresul Asociaţiei Naţionale a Învăţătorilor în anul 1927, a fost mutată de politicienii contemporani la 5 iunie, printr-o lege din anul 2007. Deşi învăţătorii au protestat în scris împotriva acestei modificări, deocamdată nu s-a întâmplat nimic. Aşadar, învăţătorii nemţeni vor ca ziua lor să nu fie mutată în alte zile decât cea stabilită acum aproape un secol în urmă. Cel mai vehement luptător împotriva acestei schimbări este profesorul Gheorghe Amaicei, omul care s-a identificat aproape două decenii cu viaţa şi activitatea Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ, asociaţie pe care a condus-o până acum un an, când la conducerea acesteia a fost ales profesorul Liviu Rusu, Gheorghe Amaicei devenind vicepreşedinte.

În cei 18 ani în care a condus destinele acestei asociaţii profesionale, profesorul a reuşit câteva performanţe pe care nu mulţi le pot realiza într-o singură viaţă: a redat Asociaţiei Învăţătorilor clădirea în care a funcţionat aceasta; a iniţiat reeditarea revistei “Apostolul”, revistă lunară a cadrelor didactice, apărută între anii 1934-1943 şi 1999-2007; a ridicat continuu prestigiul acestei asociaţii prin activităţile organizate, iar în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Neamţ, Sindicatul din Învăţământ şi Cercetare Neamţ şi Casa Corpului Didactic, a extins relaţiile cu asociaţiile similare din ţară, participând la organizarea Congresului Naţional al Învăţătorilor din România din octombrie 2006, unde s-a adoptat Rezoluţia pentru înfiinţarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.

Născut la Cracăul Negru, comuna Crăcăoani, acum 81 de ani, viitorul pedagog şi profesor de matematică a urmat şcoala primară în satul natal, apoi Şcoala Normală de Băieţi din Piatra Neamţ, pe care o absolvă în 1953. În toamna aceluiaşi an dă examen şi reuşeşte la facultatea de matematică şi fizică a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde principalele discipline erau predate de matematicieni celebri ai vremii precum Ion L. Creangă, Gheorghe Gheorghiev, Nicolaie Negoescu, Octav Mayer, Alexandru Triandaf ş.a. Îşi începe cariera didactică în toamna anului 1957 la Şcoala medie Mixtă Bicaz (astăzi liceu), instituţie unde i-a avut directori pe Mihai Lupuşoru şi pe Virgiliu Radulian, cel de-al doilea – o importantă personalitate a Pedagogiei româneşti. Elevii lui de atunci îşi amintesc de drumeţiile prin munţii Ceahlăului cu profesorul lor de matematică atât de apropiat de ei, prietenul lor care, departe de a împrăştia groaza printre elevi cu acest obiect, reuşise să “îmblânzească” această fiară care se cheamă matematica.

“Era mintos. La trup bărbat, bărbat. Frumuşel, ochios, atletic. Cu o fire mare, deschis la suflet, după împrejurări, sigur şi liber în mişcări. Vorbea înflorit, presărând în conversaţii nimicuri plăcute dar şi vorbe înţelepte. (…) Gh. A. este un ins prietenos. Dar prietenie de suflet cu dânsul legi greu. Un om, profesor, care a făcut peste 150 de ascensiuni pe Ceahlău, care a străbătut pe jos peste jumătate din Munţii Carpaţi, care şi-a făcut rugăciunea de dimineaţă de pe toate marile înălţimi terestre ale ţării, iese categoric din sfera obişnuitului. Pare paradoxal, dar Gh. A. a fost şi rămâne totuşi un mare visător. A adunat în peregrinările sale tăcerea munţilor, liniştea pădurilor, cuminţenia văzduhului, singurătatea lacurilor, sihăstria peşterilor, tihna florilor, pacea depărtărilor, muzica izvoarelor, rugăciunea păsărilor, curăţenia stâncilor, sclipirea stelelor, limpezimea gândurilor, lumina sufletului şi Marea bucurie a vieţii. Şi lumina lui Dumnezeu”, îşi aminteşte fostul său coleg C. I. Ravaru (actualul monah de la Sfântul Munte Athos) în cartea sa rămasă în manuscris “După 40 de ani. Schiţe biografice”.

Se transferă apoi la Piatra Neamţ, la Şcoala nr. 3, şcoală devenită pilot, dând generaţii după generaţii, elevi bine pregătiţi la matematică dar şi pentru viaţă, mulţi dintre ei alegând această specialitate pentru studii sperioare şi cariera lor ulterioară. De-a lungul timpului a deţinut şi alte funcţii importante în învăţământul nemţean: fost ales să conducă Comisia judeţeană pentru organizarea Olimpiadei Şcoalare de matematică, a taberelor de matematică din perioada anilor 1969-1990, metodist la Casa Corpului Didactic ş.a. Marele îndrăgostit de drumeţii montane înfiinţează în 1980, împreună cu Gheorghe Iacomi, Asociaţia “Prietenii Ceahlăului”. Aşa cum aminteam la începutul articolului, el, împreună cu învăţătorii Gheorghe Şerban şi Constantin Cuciuc, are marele merit de a redobândi, prin procese lungi şi complicate, o parte din imobilele care au aparţinut învăţătorilor nemţeni, în speţă Asociaţiei Învăţătorilor. Gheorghe Amaicei este omul care a sfinţit locurile prin care a trecut în cele opt decenii de viaţă. (N. SAVA)