Vasile Săvoiu, unul dintre cei mai longevivi șefi de poliție locală din Neamț, de 13 ani pe funcția respectivă, nu mai este, începând cu 1 ianuarie 2020, șeful Poliției Locale Vânători-Neamţ.
Contactat telefonic, acesta ne-a declarat și motivul pentru care a renunțat la funcție: „Eu sunt deja pensionar militar cu pensie de serviciu. Chiar dacă nu a apărut încă legea cumulului de salariu cu pensia, dar având în vedere că am o vârstă, adică 65 de ani, m-am gândit să mă retrag, să mai am și eu timp să mai stau cu nepoții și copiii. Începând cu data de 1 ianuarie 2020 am decis să trag pe dreapta. Nu știu cine va fi noul șef al Poliției Locale în locul meu, dar îmi dau seama și o spun cu toată responsabilitatea că pe șefii de la primărie, oricare ar fi ea, nu-i interesează experiența, ci îi interesează să-şi pună fiecare oamenii în posturi, care să execute la comandă. Ori eu, nu am executat niciodată la comandă. Nu am idee cine va fi noul șef al poliției locale din Vânători. Și să vă mai spun ceva. Voi fi activ și în continuare. Probabil mă voi implica și în viața politică. Eu am fost 4 ani de zile consilier local la Bălțăteşti”.
Vasile Săvoiu a ajuns șeful Poliției Locale Vânători-Neamț în noiembrie 2006 și a fost șef de post al comunei din anul 1986.
C.T. STURZU