Vânători-Neamţ: Microbuz şcolar implicat într-un incident dubios

Luni, 12 februarie, un microbuz şcolar a fost implicat într-un incident chiar în faţa sediului primăriei din comuna Vânători-Neamţ. Microbuzul era plin cu copii şi venea de la Grădiniţa cu program prelungit din Branişte şi se îndrepta spre liceul din centrul comunei, pentru a lăsa copiii ce erau aşteptaţi de părinţi. Însă şoferul, nu se ştie din ce motive, a ajuns cu maşina în capătul primului pod ce duce pe o uliţă paralelă cu primăria. Din fericire, nu au fost victime în rândul copiilor.

La faţa locului a sosit un echipaj de Poliţie, care a trebuit să facă faţă părinţilor revoltaţi pe şofer. Şoferul a fost dus sediul Poliţiei din comună.

„A intrat pe contrasens, în loc să intre în curtea liceului. A mers pe mijlocul şoselei şi s-a oprit în capătul podului. Cred că e beat. Când a intrat în postul de Poliţie a dat cu capul de uşă. Cred că nu văzuse uşa. Suntem revoltaţi. Putea să se întâmple o tragedie. Am mers şi noi în sediul de Poliţie şi la testul de alcoolemie a ieşit zero. Nu-mi dau seama cum”, ne spune E.C. mama unui copil din microbzul şcolar.

Între timp, apare la microbuz şi şoferul care ieşise din postul de Poliţie. Se împiedică şi cade în şanţul din faţa microbuzului. Se ridică speriat şi ne priveşte. Întrebat ce s-a întâmplat, domnul Gheorghe Airinei, şoferul microbuzului încearcă să ne explice: „Am vrut să intru în curtea liceului dar în acel moment ieşea o altă maşină. Şi a trebuit să o iau înainte ca să pot ajunge să intru în curtea primăriei şi apoi să întorc maşina şi să merg în curtea liceului”. Întrebat dacă a consumat alcool sau dacă este bolnav sau suferă de vreo afecţiune, acesta a negat toate variantele.

Contactat telefonic, viceprimarul Vasile Coşofreţ ne-a declarat: „Din fericire nu au fost victime. Asta e important. Din ce ştiu, şoferul de pe microbuz este bolnav. Chiar acum se află la spital. E şi pensionar. Cu siguranţă, după acest incident vom scoate la concurs postul de şofer pe microbuzul şcolii”.

Surse din cadrul Spitalului Târgu-Neamţ ne-au declarat că şoferul microbuzului se află la spital şi este suspectat că a avut un atac vascular în momentul incidentului.

C.T. STURZU

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ziua Copilului, sărbătorită cu distracție și surprize la Vânători-Neamț

Primăria Comunei Vânători-Neamț organizează sâmbătă, 30 mai 2026, un...

Bacău. Un tânăr din localitatea Cleja și-a ucis concubina

O agresiune soldată cu decesul unei tinere de 24...

Tehnică militară pe traseul Roman – Piatra Neamț

Conducătorii auto care se află în trafic pe 29...

Neamț. Finanțiștii au declanșat acțiuni de protest – activitatea este blocată la Piatra Neamț și Roman

După publicarea proiectului noii legi a salarizării personalului bugetar...