tg-vanatori-centru-educativ-02Sâmbătă, 29 octombrie, de la  ora 11:00, va avea loc inaugurarea noului Centru socio-educativ din satul Lunca (zona Campus, comuna Vânători-Neamț). Mai mulţi copii vor beneficia de cazare, consiliere psihologică, vor fi angrenați în activități creative, dar le va fi asigurată și hrana printr-un serviciu de catering. Centrul se realizează în baza unui parteneriat dintre primăriile Vânători-Neamț, Cumpăna (Constanța) și Prundeni (Vâlcea). Obiectivele proiectului sunt înfiinţarea a 3 centre socio-educative în fiecare din cele trei localităţi partenere.

“Aceste centre vor oferi servicii integrate copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate în vederea îmbunătăţirii frecvenţei şcolare şi a reducerii cazurilor de abandon şcolar, cât şi pentru creşterea performanţelor şcolare a grupului ţintă: 83 copii dintre care 12 copii de etnie romă din comuna Cumpăna, 105 copii dintre care 11 de etnie romă din comuna Vânători-Neamţ, 50 copii dintre care 5 copii de etnie romă  din comuna Prundeni. Grupul ţintă este format din 238 de copii în situaţii de risc (3-15 ani), 200 de părinţi ai copiilor beneficiari sau tutori sau membri ai familiilor lărgite (rude până la gradul IV), 15 cadre didactice, precum şi membrii comunităţilor în cadrul cărora se implementează proiectul”, ne informează  Adriana Petrariu primarul comunei Vânători-Neamț.

Valoarea totală eligibilă a proiectului (cu TVA) este de 2.269.755,05 din care grant SEE – 1.929.291,79 lei (85%) – şi cofinanţare publică 340.463,26 lei (15%). (C.T. STURZU)

Articolul precedentVIDEO Ziua Armatei Române la Piatra Neamț
Articolul următorRezultate surprinzătoare la concursul pentru directori în ziua a VII-a
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.