radarÎn ideea de a reduce riscul de producere a unor accidente, poliţiştii rutieri au acţionat sâmbătă, 28 iulie, pe ruta Piatra Neamţ – Roman şi pe Drumul European E 85, artere pe care se întâmplă accidente foarte grave, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă regimul legal de viteză.

Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor  rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, conştientizarea opiniei publice, precum şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră”, a precizat agentul Georgiana Moşu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamţ. “Asemenea acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive”.

În cadrul acțiunii au fost reținute 70 permise de conducere, din care 68 pentru viteză și 2 pentru depășiri neregulamentare.

C.M.

Articolul precedentZiua Imnului Național la Piatra Neamț. Galerie foto
Articolul următorAccident cu trei maşini la Oglinzi, soţ şi soţie – răniţi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Vre-un pic de educatie au facut ? Sau un pic de preventie ? Vre-un pic de discutii cu autoritatile locale privind calitatea asfaltului si a boschetilor de taiat ca nu vezi de ei cand iesi in drumul principal ? NU. Doar vanatoare !!

Comentariile sunt închise.