Vasluian la origini, criticul de teatru Valentin Silvestru a participat în anul 1985, la Piatra Neamţ, la “Gala spectacolelor de teatru pentru tineret” despre care a spus că, “este o împrejurare benefică, cu atât mai mult cu cât se desfăşoară aici, sub streaşina singurului teatru pentru tineret din ţară şi pe trunchiul unei tradiţii, cea mai veche şi mai solidă în materie”. Valentin Silvestru şi-a consacrat viaţa teatrului, filmului şi radioului, însă dintre toate “teatrul a fost marea sa dragoste”, după cum declara criticul literar Ştefan Cazimir, absolventul Liceului “Petru Rareş”. (A. MOISE)
“Care este meritul «Galei spectacolelor de teatru pentru tineret» de la Piatra Neamţ în contextul vieţii noastre teatrale?
– Orice manifestare de cultură care favorizează un schimb de experienţa şi de idei între oameni de profesie, între ei şi marele public, este nu numai oportună, ci şi necesară. Gala de la Piatra Neamţ este o asemenea împrejurare benefică, cu atât mai mult cu cât se desfăşoară aici, sub streaşina singurului teatru pentru tineret din ţară şi pe trunchiul unei tradiţii, cea mai veche şi mai solidă în materie. Nu e uşor să constitui un lot de spectacole care să aibă foarte limpede caracteristica «de tineret» sau «pentru tineret». Această destinaţie e, de altfel, în discuţie de foarte multă vreme şi la noi şi aiurea. De aceea, până la clarificarea termenilor, e de luat în seamă în primul rând criteriul axiologic: valoarea artistică e indispensabilă unei reuniuni de o atare ambiţie. Sub acest raport, consider că unele spectacole din Gală au fost binevenite, în sensul că şi piesa, şi modul de valorificare scenic se găsesc pe făgaşul scopului pe care şi l-au propus.
Spuneţi-ne, există oare – cum s-a mai afirmat – o «criză» a dramaturgiei pentru tineret?
– Pentru mine, cu toate speculaţiile în jurul acestei chestiuni, nu a existat şi nu există niciun fel de criză a teatrului românesc, în general. Dramaturgia cu tineri şi pentru tineri are în anumite răstimpuri o creştere spectaculoasă, în altele o evoluţie înceată. Piese precum cele semnate de D.R. Popescu, Marin Sorescu, Ecaterina Oproiu, R. Guga, D. Solomon, T. Mazilu, Paul Everac, M.R. Iacoban, I. Băieşu, T. Mănescu fac parte din categoria celor care interesează aici, sunt cunoscute şi preţuite în ţară şi peste hotare. Nu a existat niciodată vreun hiatus în dezvoltarea categoriei, ci un lapsus de reprezentare pe scenă. Cât de important este un test valoric asupra creaţiei tinerilor scriitori şi artişti în conclav public a demonstrat-o reuniunea spectacolelor pentru tineret de la Piatra Neamţ în ediţiile sale succesive.
Câteva consideraţii despre momentul actual al Teatrului Tineretului.
– Nu cunosc întreaga activitatea a TT, ci doar unele spectacole şi unele preocupări. El se găseşte, în 1985, în albia firească a destinaţiei sale. Titlurile pe care le alege din literatura naţională sunt găsite cu chibzuinţă; cele din dramaturgia străină mi se par alese cu mai puţină chibzuinţă. Regizorii sunt oameni de talent, scenografii, cu unele excepţii, de asemenea. Trupa e bună. Spectacolele nu sunt însă decât parţial reprezentantive. O bună parte sunt doar montări, prea puţine sunt opere scenice şi nu apare nicio capodoperă, aşa cum au fost odinioară. Putem privi cu bunăvoinţă, cu îngăduinţă chiar, cu amiciţie înscenările de la Piatra Neamţ, dar din când în când avem dreptul să aşteptăm de la acest teatru – care dispune de toate condiţiile necesare – fie experienţe pasionante (cum a fost «Dragonul», un exemplu mai recent), fie realizări scenice exemplare (cum au fost «Omul cel bun din Sîciuan», «Răfuiala», «Muntele», «Somnoroase păsărele») înscrise cu litere de aur în istoria acestui veşnic tânăr lăcaş”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, sâmbătă, 23 noiembrie 1985)
