Administrația Națională de Meteorologie vine cu vești proaste pentru zilele următoare, în special pentru luni, 27 martie. Vântul se va intensifica, treptat, pe parcursul zilei de luni, ajungând la rafale de 45-65 de km/oră. Vin ploi în noaptea de luni spre marți, în județele din nordul țării, înclusiv în Neamț, care pot fi însoțite și de lapoviță și ninsoare în zona montană. Cantitățile de apă vor depăși, pe alocuri, 15-20 de l/mp.

anm cod galben“Marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă sau îngheț la sol”, precizează ANM.

Pentru luni, 27 martie, între orele 6,00 și 23,00, ANM a emis o avertizare cod galben de vânt, care va avea intensificări de peste 55-65 de km/oră, iar la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, deci și pe Ceahlău, viteza vântului va ajunge la 89-90 de km/oră, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea vizibilității.

Tot pentru luni, în intervalul orar, 10,00 -12,00, avem o avertizare hidrologică cod galben pe Bistrița și afluenții săi, pentru județele Neamț, Suceava și Harghita.

inhga cod galben“Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 36 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, propagării şi cedării apei din stratul de zăpadă, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”, precizează ANM.

Angela Croitoru

Articolul precedentCazier pentru mită la polițist
Articolul următorMisiune extremă pentru salvarea unui unui copil de  5 ani
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.