Cel mai mare și mai așteptat eveniment cultural al verii, Vacanțe Muzicale la Piatra Neamț a ajuns la cea de-a 49 ediție și debutează în week-end, pe 7 iulie. Nume sonore vor fi pe scena amplasată pe platoul Curții Domnești din Piatra Neamț timp de o săptămână, până pe 13 iulie, iar cele trei concerte camerale se vor desfășura în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț. Organizatorii s-au străduit să aducă artiști renumiți, stiluri muzicale diverse pentru a satisface publicul de orice vârstă. „Vacanțele muzicale au ajuns la ediția 49 și ne pregătim pentru ediția 50 care trebuie să fie spectaculoasă. Sperăm că în acest an programul pregătit este pe gustul publicului nemțean dar și a celor care aleg în această perioadă să viziteze județul Neamț. Mă bucur că în ultimul timp sunt oameni care vin să viziteze județul în funcție de Vacanțele Muzicale și asta este foarte important pentru noi”, a spus în deschiderea conferinței Carmen Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”. WhatsApp Image 2024 07 03 at 10.07.31

Din program fac parte seri de blues, jazz și pop-rock, un spectacol va fi dedicată muzicii românești de odinioară, dar sunt incluse în program și un concert simfonic sau celebra gală de operă. Seria concertelor debutează cu Orchestra Filarmonicii Naționale Chișinău, apoi urmează Berti Barbera și Big Band-ul Radio, Constantin și Cosmin Gaciu cu Taraful „Iancu Jianu”, pianistul Sorin Zlat și invitații săi, The Motans, Miruna Ionescu și „Taraful de oraș”, iar Orchestra „Ionel Perlea” va evolua în cadrul galei de operă.

WhatsApp Image 2024 07 03 at 13.07.09De-a lungul anilor am încercat să răspundem tuturor categoriilor sociale și de vârstă prin artiștii pe care i-am ales. Ne-am asumat riscuri deoarece „veteranii” ne reproșează permanent că Vacanțele nu mai sunt ce au fost. Dar nici noi nu mai suntem ce am fost, nici vremurile nu mai sunt cele care au fost. Totul este într-o permanentă mișcare și dacă nu te adaptezi vremurilor, tu ca individ, și tu ca organizator de manifestări culturale, este ca o sinucidere”, a punctat Mihaela Spiridon, directorul artistic al evenimentului.

Acțiunea este finanțată de Consiliul Județean Neam, iar vicepreședintele Adrian Păduraru a susținut că festivalul Vacanțe Muzicale a devenit un brand cultural al județului Neamț, un reper pentru toți iubitorii de muzică bună și de spectacol de înaltă calitate

(G. S.)

Articolul precedentMuniție din al Doilea Război Mondial descoperită în zona Brusturi
Articolul următorPeste 8 ani de închisoare pentru un accident mortal
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.