Joi, 6 iulie, în programul ediţiei curente a Festivalului Vacanţe Muzicale, este prima întâlnire cu studenţii. În cadrul Serii instituţiilor de învăţământ muzical superior, reprezentanţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, ai Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi şi ai Facultăţii de Muzică Piatra-Neamţ, vor ieşi la rampă cu o serie de microrecitaluri. Ei vor fi însoţiţi de profesorii lor – Raluca Ouatu, Aurelia Simion, Brînduşa Tudor şi Alexandru Veleşcu.

Seara, în Piaţa Turnului, publicul Vacanţelor Muzicale va beneficia de prestaţia unor muzicieni de marcă. Pe scenă vor fi prezenţi Analia Selis (voce), Răzvan Suma (violoncel), Omar Massa (bandoneon), Mariano Castro (pian) şi Rafael Butaru (vioară), reuniţi într-un program spectaculos intitulat ArgEnTango.

*******

ANALIA SELIS

vacante muzicale 2017 analia selisEste originară din Argentina. A început să cânte de la primele amintiri ale vieţii sale. În anul 1998, a obţinut „Diploma de educatoare de muzică” la Universitatea de Muzică din San Miguel de Tucuman (Argentina), pentru ca, din 2002, să deţină “Diploma in Vocal Performance” la “Longy School of Music” (Boston, USA). În S.U.A. a apărut un drum neaşteptat pentru Analia. L-a întâlnit pe apreciatul violoncelist român, Răzvan Suma, motiv pentru care, în anul 2003, s-a mutat în România. Analia Selis a reprezentat Argentina la Festivalul „Cerbul de Aur” 2004. Între 2005 şi 2009, a lansat patru albume de mare succes, care au dus-o pe Analia în atenţia mediilor de presă, radio şi televiziune din România. În anul 2009, a fost invitată pentru a doua oară să cânte în Piaţa Festivalului „George Enescu”, alături de chitaristul Julio Santillan (Argentina), violoncelistul Răzvan Suma şi actrița Mihaela Teleoacă. Au urmat o serie de concerte împreună şi un album lansat în anul 2011, „Un instante”. În anul 2014, Analia Selis se îndreaptă spre o altă cale muzicală, menită să-i aducă Argentina mai aproape – drumul tangoului. A debutat în arta tangoului în turneul naţional „Vă place tango?”, împreună cu violoncelistul Răzvan Suma şi chitaristul argentinian Julio Santillan. În anul 2015, a lansat, împreună cu Mariano Castro (membru al renumitei trupe de tango „Narcotango”), proiectul „Tango Simfonic”, tango aranjat pentru orchestră de cameră, pian şi voce. Proiectul a beneficiat de colaborarea celor mai importante filarmonici din ţară. Anul 2016 este un an extrem de important al carierei sale: devine membru al ansamblului „ArgEnTango”, alături de patru mari muzicieni: Răzvan Suma – violoncel, Rafael Butaru – vioară, Mariano Castro – pian şi Omar Massa – bandoneon. Împreună cu „ArgEnTango”, Analia abordează un alt stil de a cânta tango – Piazzolla. Tot în anul 2016, Analia debutează în cariera sa internaţională, fiind invitată în luna aprilie să reprezinte România la „ABU Radio Song Festival” (Beijing, China) şi în iulie să cânte în Argentina, în oraşul său natal, Tucuman. Vine pentru a doua oară la Festivalul Internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”.

**********

ARGENTANGO

Obiectivul acestui proiect exprimă în cel mai autentic mod cu putinţă muzica compusă de Astor Piazzolla, supranumită “soundtrack” al Buenos Aires-ului. Cu o puternică tripletă argentiniană formată din binecunoscuţii Analia Selis (voce), Mariano Castro (pian) şi Omar Massa (bandoneon), venit special în România pentru acest proiect, se adaugă doi muzicieni români de mare valoare, Răzvan Suma (violoncel) şi Rafael Butaru (vioară). ArgEnTango îşi propune să aducă publicului o latură necunoscută a lui Piazzolla în România. După binecunoscuta carieră în muzica comercială, Analia Selis îşi direcţionează activitatea către muzica autentică argentiniană – tangoul. Cele două ediţii ale turneului „Vă place tango?”, cât şi proiectul de mare succes „Tango Simfonic”, sunt dovada clară că tangoul este viitorul Analiei, exprimarea autentică a unui argentinian. Împreună cu Narcotango, Mariano Castro în triplă calitate – interpret, compozitor, orchestrator – a fost nominalizat de două ori la „Latin Grammy Awards” (2009 şi 2010) la categoria „Cel mai bun album de tangou”. În această formulă, dar și in calitate de pianist şi chitarist-solist, are la activ peste douăzeci şi cinci de turnee internaţionale în Europa, Statele Unite, Canada şi America Latină. Ambasador al muzicii lui Piazzolla pe marile scene ale lumii, alături de artişti precum Placido Domingo, Omar Massa este prezent permanent pe scene ale marilor orchestre din America, Europa şi Asia.

Omar este component şi fondator al cvartetului de bandoneoane „Quatrotango”. Este invitat frecvent pentru a susţine cursuri de măiestrie în întreaga lume. Vine în România special pentru acest proiect. Solist concertist al Orchestrelor Radio şi profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti, Răzvan Suma dezvoltă o perpetuă carieră internaţională de solist, cele peste o mie de concerte şi recitaluri pe care le-a susţinut fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele douăsprezece CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violoncelişti români ai momentului. Concertmaestru al Operei Naţionale din Bucureşti, al Orchestrei Române de Tineret a României şi al Orchestrei Simfonice Naţionale Române, violonistul Rafael Butaru este o prezenţă constantă pe scenele muzicale naţionale şi internaţionale. În calitate de solist şi ca invitat permanent al Festivalului Sonoro, a susţinut concerte alături de muzicieni precum Gilles Apap, Daniel Rowland, Răzvan Popovici, Diana Ketler, David Cohen, Srdjan Vukasinović.

Articolul precedentLucrări în trafic la Piatra Neamț
Articolul următorFOTO Vânători-Neamț: Autoturisme sparte și vandalizate! Primăria pregăteşte monitorizarea video!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.