Vacă scoasă dintr-un canal cu apă după o intervenție de o oră

Astăzi, 1 octombrie, un bărbat a cerut ajutor la 112 după ce o vacă i-a căzut într-un cămin cu apă, la marginea satului Ionășeni, comuna Trusești, judeţul Botoşani. Câțiva localnici au încercat să scoată vaca, dar n-au reușit.

Pompierii trimiși să intervină s-au chinuit o oră ca să scoată vaca și până la urmă s-au folosit de buldoexcavatorul primăriei. În imagini se vede nivelul ridicat al apei din canalul unde a căzut vaca.

“Animalul a căzut în groapa adâncă de doi metri după ce capacul care o acoperea a cedat. Localnicii au încercat să îl ajute pe proprietar să o scoată din captivitate, dar eforturile lor au fost zadarnice. Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului. Au legat bovina cu mai multe furtunuri şi cu ajutorul unui buldoexcavator, pus la dispoziție de Primăria Trușești, au reuşit să o aducă la suprafaţă“, a precizat lt. Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.

În final, proprietarul și-a recuperat vaca.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...