arest 04Poliţiştii ieşeni au reuşit, joi, 12 noiembrie, să reţină doi urmăriţi internaţional.

În primul caz, împreună cu poliţiştii din Paşcani, l-au depistat pe Ţ.I., de 24 ani, care se sustrăgea măsurii arestării preventive dispusă de instanţă  într-un dosar penal în care tânărul este bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire a două persoane, ameninţarea a patru persoane şi distrugere.

“Pe numele acestuia a fost emis de către Judecătoria Paşcani, mandatul de arestare preventivă, în lipsă, la data de 02.09.2015. Totodată acesta a fost  audiat într-un alt dosar penal  în care este bănuit de comiterea  infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se precizează în comunicatul IPJ Iaşi. Acesta a fost introdus în  Arestul IPJ Iaşi.

În aceeaşi zi a fost găsit şi un tânăr de 18 ani, urmărit naţional şi internaţional, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

„Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanei, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin parchet”, se menţionează în comunicatul citat. (ZCH NEWS)

Articolul precedentÎndemn de la DGASPC Neamţ: Fiți toleranți și lumea va fi mai bună!
Articolul următorACTUALIZARE: Cine sunt cei doi români decedaţi în atentatele de la Paris
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.