Urmărit internaţional prins în Neamţ

Urmărit internaţional prins în NeamţIeri, 30 august, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț au depistat, în localitatea Ștefan cel Mare, un tânăr, de 19 de ani, care era urmărit internațional.

Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Marea Britanie.

Pe 27 iulie, tânărul a condus un autoturism în Marea Britanie, deşi nu deținea permis de conducere şi a provocat un accident soldat cu avarierea mai multor autoturisme şi cu vătămarea corporală a unei persoane.

Tânărul a încercat să scape, întorcându-se în România, în localitatea sa natală. Acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

Astăzi, urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Acțiune pe DN15, în Neamț: 123 de sancțiuni și 13 permise reținute

Polițiștii rutieri din Neamț au desfășurat, duminică, 23 august,...

Câine salvat dintr-o fântână la Răucești

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc sâmbătă...

Filtru rutier pe DN15, în Neamț

Polițiștii rutieri desfășoară, astăzi, 23 august, o acțiune în...

Acțiune pe DN15, în Neamț: 123 de sancțiuni și 13 permise reținute

Polițiștii rutieri din Neamț au desfășurat, duminică, 23 august,...

Câine salvat dintr-o fântână la Răucești

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc sâmbătă...

Filtru rutier pe DN15, în Neamț

Polițiștii rutieri desfășoară, astăzi, 23 august, o acțiune în...

Bacău. Patru persoane rănite într-un accident cu șase mașini, pe DN2-E85

Un accident în care au fost implicate șase autovehicule...

23 AUGUST în istorie: Evenimente care au marcat soarta românilor

În 23 august 1939 se semna, la Moscova, pactul...