Urmărit de poliţie, un “şofer” a abandonat maşina şi s-a ascuns în curtea unei case

Un bărbat de 53 de ani, din Roznov, s-a jucat de-a prinsa cu poliţiştii rutieri, în ziua de 8 decembrie, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Luminii din localitate. El n-a oprit la semnalul agenţilor, iar când a văzut că este urmărit, a mai mers vreo 300 de metri, după care a abadonat autoutilitara şi a fugit în curtea unei case. După ce l-au prins, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu avea permis de conducere şi i-au întocmit dosar penal.

Tot cu dosare penale au fost răsplătiţi trei şoferi de 36, 58, respectiv 59 de ani, prinși băuţi la volan. Cel de 36 de ani este din Roman şi conducea un autoturism pe strada C.A. Rosetti, din localitate, deşi avea o concentraţie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerulexpirat. Bărbatul de 59 de ani este din Tazlău şi era ceva mai treaz (puţin peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar cel de 58 de ani, de loc din Gârcina, băuse aproape cât ceilalţi doi la un loc (peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat). Toţi au rămas fără permise şi riscă măcar câteva luni de închisoare. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.