inundatii piatra (1)

Furtuna și cantitățile abundente de precipitații căzute luni seară au spulberat gospodăriile și agoniseala de o viață a locuitorilor din două cartiere mărginașe ale Pietrei. Practic, în doar câteva zeci de minute, Văleni și Bâtca Doamnei au ajuns să fie complet sub ape.
La Bâtca Doamnei, toate casele și curțile de pe strada Pârâul Doamnei au fost inundate și distruse. Cele mai norocoase au scăpat sub 80% distrugere. Zeci de familii s-au baricadat, prin poduri, fără să mai apuce să ia ceva cu ele, nici măcar animalele de prin curți n-au avut timp să le pună la adăpost.
Viitura venită din amonte de pârâu și mai ales buștenii tăiați și lăsați pe marginea drumului au măturat tot în calea lor spre vale. Păgubiții, marea majoritate oameni în vârstă și nevoiași, își plâng acum de milă. Stau neputincioși și se uită la ce a mai rămas din ce-a fost cândva o grădină sau o casă de om.

* Apa a distrus totul

”Ce să facem? Nu am mai rămas cu nimic. Muncim de astă noapte. Au venit pompierii și cei de la silvic și au consolidat podețele din amonte. Nu mai avem nimic în curte, nici găini, nimic… Iar în case e jale. Apa a luat șifonierul cu totul. Nu știu cum o vom scoate la capăt”, povesteau câțiva locuitori de pe strada Pârâul Doamnei, care încercau, ieri pe la amiază, să scoată mâlul și coatele din curți.
Mai sus, pe stradă, un bătrân se chinuia, singur, să aleagă ce a mai rămas din ceea ce până luni seara fusese gardul casei sale:
”Nu știu ce o să facem. Nu am mai văzut așa ceva. Stau aici de aproape 40 de ani, dar n-am văzut așa ceva. Vedeți, gardul casei a fost făcut acum 38 de ani. E la pământ. Și e din fier…! Când a venit apa, cu butuci cu tot, a luat totul la vale. Gardul mi l-a smuls pur și simplu din temelie. Nu știu să socotesc acum pagubele. Vă spun doar că aveam într-un garaj toate lucrurile copiilor, care își fac acum casă. Nu mai avem nimic. Nici mobilă, nici frigider, nici covoare. Apa a distrus totul”.
Cele mai grav afectate sunt însă gospodăriile de pe malul drept al pârâului. Proprietarii – cu ochii în lacrimi și muți de durere. Mai sus, muncitori ai Romsilva și ai primăriei curățau zona de lemnul adus de ape.

* ”N-am putut decât să constat dezastrul”

Ieșit în toiul nopții la locul cu pricina, deputatul Cătălin Drăgușanu n-a mai avut ce face decât să-i sprijine moral pe cei bătuți de soartă.
După cum singur a mărturisit, s-a văzut neputincios în fața dezastrului produs de apă atât de rapid. ”Am fost prezent luni noapte acolo, dar, din păcate, n-am putut decât să constat dezastrul. Oamenii sunt revoltați și este normal, pentru că s-a reclamat periodic faptul că lemnele tăiate din pădurea din apropiere stau pe marginile drumului, fără să fie duse de acolo. De aici a pornit totul, pentru că lemnele au spulberat totul în cale. Mai este și problema digurilor. Și alea au fost luate de apă. Se pare că acest lucru s-a întâmplat din cauză că lucrările la respectivele diguri nu au fost făcute cu simțul răspunderii”, a declarat deputatul Cătălin Drăgușanu.

În Văleni, situația este asemănătoare: și aici zeci de case au fost inundate, iar motopompele pompierilor nu făceau față. Nici în dimineața de marți, după o noapte de muncă, nu reușiseră să scoată apa din curțile oamenilor. Bătrâni și fără niciun sprijin, oamenii și-au pus toată speranța în asigurările pe locuințe. ”Am asigurare, dar nu știu cum o să fac. Nu am cuvinte să spun ce a fost. Apa a venit de pe torenți și nu a avut unde să se ducă, pentru că, pe marginea pârâului care este aici, în spate, e plin de gunoaie. S-au adunat toate aici, la noi”, povestea, plângând, un alt bătrân, din Văleni.
Autoritățile locale s-au văzut iarăși neputincioase în calea apelor. Abia după potop, au reușit să se mobilizeze, cu utilaje și cu motopompe, și au pus la cale o celulă de criză. Pagubele nu au fost însă cuantificate. Nu în adevăratul sens al cuvântului, cel care poate duce apoi și la despăgubiri.

* ”Luni seară, aproape de miezul nopții, cartierele Văleni 1 și Văleni 2 erau, practic, izolate din cauza apelor. Am mers la fața locului, am luat legătura cu cei de Drupo și de la ISU și am încercat să degajăm zona. Am stat acolo până târziu în noapte, dar mare lucru nu s-a putut face. Urmează să vedem cum îi vom ajuta pe oameni să curețe mâlul, să scoatem apa din case și din curți și ce putem face în continuare”, a declarat Emilia Arcan, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

* ”Problema la Bâtca Doamnei este că apa a luat buștenii de pe margine, din cauză că cei care exploatează lemn în zonă nu îi strâng la timp, i-a împins într-un podeț, care s-a rupt, iar la rândul său podețul, luat de ape risca să rupă un pod din zona respectivă. Până la sosirea utilajelor, am chemat oamenii din zonă, care aveau cai, și, cu ajutorul acestora, am reușit să degajăm zona de bututucii rămași peste tot. Apoi a venit Direcția Silvică și a consolidat podul, astfel încât să se poată intra cu utilajele, pentru curățarea completă a zonei. În oraș, în Piatra Neamț, canalizarea nu a făcut față, iar la Văleni încă se lucrează. Motopompele nu fac față să scoată apa din casele oamenilor”, povestea viceprimarul Adrian Grigoraș, ieri, tot pe la prânz, după ce toată noaptea de luni a stat la datorie în cartierele Bâtca Doamnei și Văleni.

Irina CĂLIN

inundatii piatra (10)

inundatii piatra (11)

inundatii piatra (12)

1 COMENTARIU

  1. Norocul nostru este ca au venit ploile si s-au oprit DEFRISARILE!
    Problema nu este ca bustenii nu au fost ridicati, ci ca padurea care ne proteja de asemenea dezastre, s-a transformat in busteni, in mod haotic, in ultimul an.
    Fiti realisti domnilor, uitati-va in amonte si veti vedea de unde vine dezastrul.
    Din Alexandru cel Bun, se vede foarte bine ”macelul” asupra padurilor din zona.

Comments are closed.