Dr. Brîndușa Pavlidis, șefa UPU Piatra Neamț este printre zecile de semnatari din țară ai unei scrisori publice prin care personalul din serviciile medicale de urgență anunță că va protesta împotriva demiterii dr. Raed Arafat și a consecințelor ce decurg. Printre cei care semnează se află și Gabriela Chitoșca, asistenta șefă a UPU Piatra Neamț, dr. Dorice Albu, managerul interimar al Serviciului de Ambulanță Neamț.
Iată comunicatul dat publicității astăzi, 11 decembrie:
„Ne adresăm Dumneavoastră, pentru a trage un semnal de alarmă, dar și pentru a ne ajuta în comunicarea cu anumite personaje către care căile de adresare nu ne sunt accesibile.
MOTIVUL: În calitate de profesioniști, care reprezintă principalele servicii medicale de urgență din Romania (Unități pentru Primirea Urgențelor, SMURD și Servicii Publice de Ambulanță), în contextul situației create de afirmațiile referitoare la posibila demitere a domnului dr. Raed Arafat și riscurile care pot deriva de aici.
CONTEXT: Sistemul de Asistență Medicală de Urgență și Prim-Ajutor Calificat este o structură integrată cu rol strategic. Funcționarea sistemului se bazează pe colaborarea dintre structuri ale Ministerului Sănătății, ale Ministerului Afacerilor Interne precum și ale autorităților locale, iar scopul major este salvarea vieții și îngrijirea suferinței de orice fel a cetățenilor. Dezangrenarea oricărui element din cadrul acestei structuri complexe, cu multiple și esențiale relații de interdependență, poate duce la pierderi de vieți omenești.
În cadrul acestui Sistem, format din Unități Primire Urgențe, SMURD, Compartimente Primire Urgențe și Servicii Publice de Ambulanță, Servicii Publice Salvamont – lucrează medici primari, specialiști și rezidenți în Medicină de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, Pediatrie și Medicină de Familie/Generală, asistenți medicali, paramedici, piloți, subofițeri și ofițeri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului General de Aviație, salvatori montani. Reprezentând temelia sistemului, acești profesioniști au beneficiat de o bază materială și logistică, de o structură educațională complexă care a fost dezvoltată pe parcursul a 25 de ani pe baza unei matrice de competențe operaționale, de cooperare și comandă.
Anual unul din zece români a beneficiat de intervenția echipelor Serviciilor județene de ambulanță, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și SMURD. Anual unul din cinci români a fost tratat înStructurile de Primire Urgente UPU/ CPU. Aceste date demonstrează faptul că mai mult de 20% din populația României a avut nevoie si a beneficiat, anual, de asistența oferită de Sistemul Medical de Urgență și Prim-Ajutor Calificat prin profesioniști cu experiență care aplică concepte de lucru moderne validate la nivel intern, european si internațional.
Valoarea Sistemului este mult mai mare decât suma valorii fiecăruia dintre oamenii care activează în structura lui. Cu toate acestea, experiența ne-a demonstrat că acest concept este adevărat doar în condițiile unei coordonări unice si profesioniste. Acest sistem de coordonare trebuie să fie validat atât în situațiile comune, de zi cu zi, dar si în cele majore de criză profundă. România beneficiază deja de un astfel de sistem de coordonare iar acest lucru nu trebuie nici uitat, nici neglijat și nici distrus.
Rolul dr. Raed Arafat a început odată cu lupta pentru implementarea unui concept care crea un sistem de urgență care punea siguranța și viața pacientului în centrul atenției acestui sistem. Ulterior acest rol a evoluat, odată cu dezvoltarea sistemului, către coordonarea integrată a tuturor celor care intervin pentru salvarea celor aflați în suferință.
SITUAȚIA ACTUALĂ Amenințări constante la adresa sistemului de urgență au început să apară în perioada anilor 2011
– 2012, stimulate de avântul deosebit a tot ceea ce se constituia în elemente componente ale sistemului, din punct de vedere legislativ, financiar, resurse umane, resurse materiale. Atracția fondurilor potențial disponibile, mirajul implicațiilor comerciale în sistemul de urgență, încercarea de limitare a unui sistem public puternic pentru a deschide calea unor alternative dubioase, au dus la repetate tentative de atac la adresa conceptului, la adresa structurilor implicate, dar mai ales la adresa celui care a reprezentat unitatea și coeziunea sistemului, dr. Raed Arafat.
Pentru ca acest sistem să funcționeze la randament maxim, a fost necesară nu doar crearea de către dr. Raed Arafat a mecanismelor de dezvoltare în continuare ci și identificarea de căi prin care să se evite obstacolele ridicate pentru atingerea a exact acelor repere care astăzi i se reproșează, și nu numai, pentru că nu au fost atinse. A fost nevoie de o muncă de convingere extraordinară pe care dr. Raed Arafat a trebuit să o ducă, zi de zi, pentru ca și cel mai mic element de dezvoltare să treacă de voința celor care nu au înțeles sau nu înțeleg aceste mecanisme. Practic în ultimii ani sistemul a mai putut să evolueze doar ca urmare a acestui efort colosal pe care el l-a făcut. Aveți dubii? Căutați în sertarele Ministerelor pe care le evaluați, câte propuneri legislative, propuneri de regulamente sau proceduri zac uitate.
Amploarea acestor amenințări, mai mult sau mai puțin mascate, a ajuns la o dimensiune inimaginabilă și la forme de manifestare care ne demonstrează, pe de o parte faptul că este un fenomen concertat, realizat pe mai multe căi, pe de altă parte faptul că cei care orchestrează aceste atacuri nu au nici măcar cunoștințe de bază despre funcționarea a ceea ce încearcă să distrugă. Amenințarea demiterii
Raed Arafat înainte de finalizarea unor anchete sau audituri de către neprofesioniști (a rămas celebră acuzația Corpului de Control al Prim-Ministrului, de acum câțiva ani, prin care sunt criticate echipele de intervenție de la Clubul Colectiv pentru că au făcut resuscitarea pe asfalt, deși ghidurile de specialitate si practica exact asta recomandă), realizarea unor auditări a căror teme se modifică de trei ori într-o săptămână, apariția unor pseudo-oferte din domeniul privat cu pseudo-soluții, sunt doar câteva din aberațiile acestor jocuri care au un singur rol: cel de a satisface nevoi economice sau comerciale ale unui grup de oameni care nici măcar nu sunt capabili să ia o decizie, ascunzându-se în spatele unor așa-zise „analize” sau „evaluări”.
Dar, adevărul este că, nici nu înțelegem ce i se reproșează. Care sunt acele lucruri, acțiuni sau nonacțiuni de care se face vinovat și cine sunt cei care i le impută lui Raed Arafat? Unde a greșit dr. Raed Arafat la tragediile din Apuseni, Siutghiol, Colectiv sau Caracal? Să dăm cuvântul specialiștilor să se pronunțe. De ce nu profesioniștii din sistem sunt cei care sunt ascultați ci indivizii care au un unic mandat, compus dintr-o reformă fără cunoaștere și de a schimba fără un fond?
În final, poate că nu este vorba despre OMUL Raed ci despre ce reprezintă el pentru România. De ceea ce a creat în toți acești ani. De toți cei care au fost alături de el în zidirea unui sistem care funcționează exclusiv pentru binele celor aflați în suferință. Și nu suntem puțini cei care, în cursul acestor 30 ani l-au sprijinit pe el dar mai ales conceptul, ideea și funcționarea sistemului. Nu uitați că este atât munca dar și viața noastră.
Stimați domni și doamne cărora nu ne este permis să ne adresăm altfel, acest sistem a fost construit în 30 de ani dar poate fi distrus în 30 de zile. Ce veți pune în loc? Încercați să explicați acest lucru cetățenilor României. Încercați să descrieți prin ce mecanisme va funcționa acest sistem pe care nu l-ați înțeles și nu îl veți înțelege decât dacă îndepliniți una din două condiții: fie faceți parte din el cu trup și suflet, fie beneficiați de el pentru trup și suflet.
Dacă nu puteți, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsați să ne vedem de treabă alături de Raed. În caz contrar ne rezervăm dreptul la acțiuni de protest care, fără a afecta pacienții care se adresează sistemului de urgență, să sublinieze încă odată faptul că și ceea ce avem noi de spus este important.
Acest document a fost semnat prin acord electronic, în numele angajaților serviciilor pe care le conduc de către:
Angel TRIFAN – medic șef UPU-SMURD GALAȚI; Valeria FILIMON – Manager SAJ Hunedoara; Mihai GRECU – Medic șef UPU-SMURD Timișoara; Narcisa BALINT – Manager SAJ Sălaj; Anca TELEHUZ Medic Sef UPU-SMURD Ialomita;Liliana MATECIUC – Manager SAJ Botoșani; Gabriela CHITOSCA – Asistent șef UPU-SMURD Piatra Neamț; Dan Constantin PĂDUREANU – Manager SAJ VÂLCEA; Marius PASCU – Medic șef UPU-SMURD Pitești; Veres GERŐ – Asistent sef SAJ Mureș; Elena CORHAN – Medic șef UPU–SMURD Tulcea; Gabriela NOTARIUS – Manager SAJ Satu Mare, Claudia JIANU – Medic șef UPU- SMURD; Dr. Tr. Severin dr. Ioan IVANICI – Manager SAJ Mureș; Prof . univ. dr. Diana CIMPOEȘU – Medic șef UPU-SMURD Iași; Horia SIMU – Manager SAJ Cluj; Bogdan VÎLSAN – Medic șef UPU Giurgiu; Leonida IANCU – Manager general SAJ Timiș; VASS Hajnal – Asistent șef UPU-SMURD Târgu-Mureș; VITALIE BEȚIȘOR – MANAGER S.A.J. VRANCEA; Paul – Bogdan CSILLAG – Medic coordonator SMURD Sibiu; Annabella MUZSI – Manager general interimar SAJ BN; Mirela NISIPEANU – Medic șef interimar UPU-SMURD Slobozia; Marius MANEA – SAJ Călărași; Mihaela ROADEVIN – Medic șef UPU-SMURD Brăila; Raveca NICOARĂ – Manager SAJ Arad; Viorica GHEORGHIȚĂ – Medic șef UPU-SMURD Călărași; Dr. Călin GANEA – Director Medical SAJ BN; Cristina VECERDI – Medic șef UPU-SMURD Brasov; Dr. Lhuana ZISSU Manager SAJ Buzău; Brîndusa PAVLIDIS – Medic șef UPU-SMURD Piatra Neamț; Marilena-Doina LEUȘTEAN – Manager General SAJ MH; Elena PETRIȘOR – Medic șef UPU ,,Gr. Alexandrescu ” București; Dr. Mateciuc CONSTANTIN – SAJ Botoșani; Diana DOBRIN – Medic șef UPU Elias Bucuresti; Liliana DOHOTARIU – Asistent șef SAJ Timiș; Aurel CRIȘAN – Medic șef UPU—SMURD Alba; Dr. Vâlcu Dumitru – Manager SAJ Tulcea; Denis STĂNESCU – Medic șef UPU „M. S. Curie” București; Marinela Prina – Manager SAJ Olt; Monica PUTICIU – Medic șef UPU-SMURD Arad; Dr. Aurelia Luana Stan – Director medical SAJ Călărași; Kacso JOLAN – Medic șef Miecurea-Ciuc; Viorica Dobrescu – asistent medical DSU; Rodica TUDORAN – Medic șef UPU-SMURD Constanta; Mihai Polinschi – Manager SAJ Galați; Constantin PRIȘCĂ – Asistent șef UPU SMURD Bihor; Neculai Lupașcu – Asistent șef SAJ Botoșani; Silvia NICA – Medic Șef UPU SUUB; Jr. Constantin Mitroi – Manager SAJ Gorj; Odette PANĂ – medic șef UPU SMURD Ploiești; Vavilia Munteanu – Asistent șef SAJ Tulcea; Dr. Bogdan POP – medic specialist, director general adjunct DSU DGMUM; Aurora Popa – Manager SAJ Vaslui; Mihaela SLAVILA – Asistent șef UPU Elias București; Albu Dorice – Manager SAJ Neamț; Mihaela SIRBU – Asistent șef UPU-SMURD Reșița; Alexandru Ilieș – Director medical SAJ MM; Dr. Călin ALEXANDRU – DSU; Marinela Sârbu – Asistent șef SAJ Galați; Dr Adrian ZOICAN – Medic șef UPU-SMURD Buzău; Dr.Cristian Gîngioveanu – Manager general SAJ Dolj; Dr Maria SALANTA – Medic șef UPU-SMURD Mureș; Ciprian Păcurar – Asistent șef SAJ Bistrița-Năsăud; Maria GHEORGHE – Asistent șef UPU-SMURD Pitești; Dr. Marius Sulutiu – Manager General SAJ Alba; Mihaiela HRECENIUC – Asistent șef UPU-SMURD Suceava; Jr Ligia Micle Manager SAJ MM; Tamara Baciu – Asistent șef UPU-SMURD BUZĂU; Cristian Cimpoi – Manager General SAJ Covasna; Ecaterina Buzău – Medic șef UPU Slatina; Ec. Gabriela Lupu-Șerban – Manager General SAJ Giurgiu; Raluca Tat -Medic șef UPU–SMURD Cluj; Liciniu Venter – Manager SAJ Bihor; Rodica Bratu – Asistent șef UPU ,,Grigore Alexandrescu” București; Popovits Eva – Asistent șef SAJ Covasna; Dr. Adriana Moldovan – Medic șef UPU-SMURD Satu Mare; Ramona Nemet – Asistent șef SAJ Satu Mare; Monica Trifan-Lefter – Asistent șef UPU-SMURD Tulcea; Dr. Constantin Popescu – SAJ Sibiu; Marola Zoica – Asistent șef UPU SMURD Galați; Duta George As șef SAJ Prahova; Peter Anna-Maria – Asistent șef UPU-SMURD Miercurea Ciuc; Dr Ipatie Madalin-manager SAJ Prahova; Szakacs Marta – Asistent șef UPU-SMURD Cluj; dr Aura Crețu Manager general SAJ Bacău; Cristea Viorel – Asistent șef UPU-SMURD Slobozia; dr Ioana Tamas director medical SAJ Salaj; Nicoleta Peres – Asistent șef UPU-SMURD Satu Mare; Nicoleta Meauta – Asistent șef SAJ Vrancea; Margareta Gancea – Asistent șef UPU M.S. Curie București; Miron Popescu – Asistent șef SAJ Dolj; Conf. dr. Cristian Boeriu – UMFST Târgu Mureș; dr Dehelean Carmen – Director medical SAJ Timiș; Dr. Cuculici George – Medic șef UPU ILFOV; Irimia Doru – Director Medical SAJ Cluj; Adriana Ilea – Asistent șef UPU ILFOV; Diana Vasile – Manager SAJ Teleorman; Dr. Liviu Cîrlan – Medic șef UPU-SMURD; Suceava. dr Vasile Costin – Director Medical SAJ Vrancea; Dr. Dana Dincă – medic sef UPU-SMURD Focșani; Dr. Alex Lazareanu – SAJ Suceava; Lidia Zăncescu – Asistent șef UPU-SMURD Focșani; Dr. Alin Dinu – Director Medical SAJ Olt; Anișoara Borbely – Asistent șef UPU-SMURD Timișoara; Ec Gheorghe Mihail – Manager SAJ Dâmbovița; Maria Răsunoiu – Asistent șef UPU-SMURD Alba; Sandu Daniel Rîpă – Asistent șef SAJ IAȘI; Elena Bilbor- Medic șef UPU SMURD Bacău; Dr. Mihaela Abălașei – Director medical SAJ Suceava; Dr. Florentina Lehănceanu medic șef UPU Bagdasar Arseni; Cristina Breazu – Asistent șef SAJ MH; Mariana Lazăr – Asistent șef UPU Călărași; Constantin Radu Calistru – Manager general interimar SAJ IAȘI; Mihaela Maxim – Asistent șef UPU-SMURD Iași; Dr. Péter Szilárd – Manager General SAJ Harghita; Dr. CARMENA NICOLETA PISERU – Medic șef UPU -SMURD VASLUI; Dr. Domo; kos Iván – Director Medical SAJ Harghita; Mihai Iuhas – Medic șef UPU SMURD Zalău; Elekes Mirela Asistent șef UPU-SMURD Zalău; Mihaela BOLOCAN – Asistent șef UPU – SMURD PLOIEȘTI; Ovidiu Catalina – Asistent șef UPU-SMURD Craiova; Valentin Habor – Asistent șef UPU-SMURD BISTRITA; Vintilescu Gheorghe – Asistent șef UPU-SMURD TG.JIU; Diana Ionescu – Asistent șef UPU -SMURD Giurgiu; Sonica Rotaru Asistent șef UPU-SMURD Vaslui; Dr. Ovidiu Rus – Medic șef UPU-SMURD Bistrita; Dr. Daniel Nour – Medic Șef UPU Pediatrie SCUC Cluj-Napoca; Dr. Alina Babeu – Medic șef UPU Spital de Copii Timișoara; Mihai Gabrian – Asistent șef UPU-SMURD Arad; Ileana Constantinescu – Asistent șef UPU Slatina; Dr. Florin Nicolae – Medic șef UPU-SMURD Vâlcea; Ovidiu Olea – Asistent șef UPU-SUUB; Irina Neagu – Asistent șef UPU-SMURD Constanța; Ileana Sandor – Asistent șef UPU SMURD Petroșani; Ramona Motoasca – Asistent șef UPU-SMURD Brașov; Gianina Marina Popovici – Asistent șef UPU-SMURD Bacău; Eugen Sârbu – Medic șef UPU-SMURD Reșița; dr Bogdan Opriță – Medic șef UPU-SMURD SCUB București; Dana Pascu – Asistent șef UPU-SMURD SCUB București; Hadrian Borcea – Medic șef UPU-SMURD Bihor”. (ZCH.NEWS)