Urgenţele împiedicate-n tărgi

sju upu noua

* un tânăr a căzut secerat în holul Policlinicii

* intervenţia de urgenţă a fost întârziată de lipsa unei tărgi

* „Este un pacient pe care-l cunoaștem foarte bine, îi știm CNP-ul pe de rost”, au precizat medicii de la UPU

* situaţia l-a enervat la culme şi pe dr. Octavian Huianu, prezent întâmplător în holul Policlinicii

În holul Policlinicii de lângă Spitalul Județean Neamț, ieri, 12 decembrie, un tânăr, în vârstă de 27 de ani, pe fondul unei crize, a căzut ca secerat. La 10.45, reprezentanta Sindicatului Sanitas Piatra Neamț, medicul Angela Tofan l-a găsit pe tânăr, a încercat să vorbească cu el, dar acesta nu dădea niciun semn. A strigat la câteva infirmiere să aducă o targă pentru a-l transporta în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. După 5 minute, nicio targă și nimeni altcineva din personalul medical nu ajunsese pentru un prim-ajutor. Doctorul Octavian Huianu, ajuns prin preajmă, a crezut că totul este sub control. După alte 10 minute de așteptări, acesta a răbufnit după ce a văzut că nimeni nu ia omul de jos. „De ce durează atât de mult? Unde mama dracului e targa aia?…” Doctorul nu avea de unde să știe dar, la doar câțiva pași de UPU Neamț, în Policlinică nu exista nicio targă. Acesta a și fost motivul pentru care omul a fost ridicat de SMURD potrivit protocolului de intervenție. Medicul Tofan a sunat la 112, iar peste alte 5 minute pacientul a fost preluat. Până la sosirea echipajului, tânărul și-a revenit și cerea obsesiv o gură de apă. A fost dus, în cele din urmă, în UPU, iar medicii i-au acordat primul-ajutor. „Este un pacient pe care-l cunoaștem foarte bine, îi știm CNP-ul pe de rost. Din păcate nu are familie, bea și suferă și de oligofrenie. Uneori, ajunge și de câte două ori, în aceeași zi, la UPU”, au spus medicii. Deși în Policlinică există doctori și asistente care ar putea acorda primul-ajutor, angajații de la UPU au precizat că în Policlinică nu există tărgi, iar în cazurile minore, în cel mai bun caz, pacientul este transportat într-un scaun cu rotile. „Sunt cazuri când nu se recomandă intervenția, decât din partea unui echipaj de specialitate, dar sunt și cazuri, mai puțin grave, în care medicii de acolo ar putea interveni”, au adăugat medicii din UPU.

Marian TEODOROF

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...