Spitalul Județean scapă de penalitățile din canal

lazar plus bighiu

* lucrările stației de preepurarea a apelor uzate, de la Spitalul Județean, au fost finalizate cu 4 luni mai devreme

* conducerea spitalului spune că prin această investiție vor fi stopate penalitățile, de peste 90.000 de lei anual, achitate pentru nerespectarea indicatorilor de mediu

Spitalul Județean Neamț a făcut, ieri, 12 decembrie, recepția lucrărilor de reabilitare canalizare și stație de preepurare a apelor uzate. Prin această investiție, spitalul, potrivit conducerii, face un pas spre normalitate și spre condițiile necesare pentru acreditare. Investiția de aproximativ 6 miliarde de lei vechi a fost realizată în totalitate cu sprijinul Consiliului Județean Neamț și a fost folosită pentru refacerea căminelor de vizitare, a rețelelor de canalizare, instalarea unui separator de grăsimi, montarea a 3 instalații de neutralizare (n.r. pentru laboratorul din policlinică, cel din spitalul nou și pentru cel al Serviciului de Anatomie Patologică)  și realizarea unei stații de clorinare. Cu această investiție, cea mai mare unitate spitalicească din județ scapă de penalități, de peste 90.000 de lei, scoase anual din buzunar pentru neîndeplinirea indicatorilor de mediu.

„Firma AXA IMEX S.R.L., care a câștigat licitația, a executat lucrările cu un avans de 4 luni. Pentru spital, asta înseamnă foarte mult pentru că este pentru prima oară când are o astfel de stație de epurare și preepurare a apelor uzate. În acest fel intrăm și noi în rândul normalității, iar spitalul poate să aibă autorizație de funcționare. Este un eveniment deosebit. Să sperăm că pe lângă aceste lucrări vor mai fi și alte lucrări, care să facă din acest spital unul de top”, a declarat dr. Ioan Lazăr, managerul Spitalului Județean de Urgență Neamț.

Constructorii s-au declarat mulțumiți de reușită și au declarat că finalizarea lucrărilor, mai devreme cu 4 luni, s-a datorat mobilizării și bunei-comunicări cu comisia spitalului de supraveghere a lucrărilor.

„N-au fost dificultăți majore în execuția lucrării. Din partea spitalului, comisia implicată în coordonarea și supravegherea lucrărilor, pe parcursul execuției, a dat dovadă de profesionalism maxim. Am avut răspunsuri venite la timp din partea dumnealor, inclusiv a proiectantului. Raportat și la alte lucrări, pe care le-am executat noi, beneficiarul, prin reprezentanții săi, s-a comportat excepțional. Personal, când execut o lucrare în incinta Spitalului Județean o fac cu cea mai mare plăcere. Tot timpul am avut o reacție foarte bună vizavi de sănătate, de oameni în general”, a declarat Silviu Bighiu, reprezentantul AXA IMEX.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanții Gărzii de Mediu din Neamț care au felicitat conducerea spitalului și pe cea a Consiliului Județean pentru realizarea acestei investiții.

„Salut orice investiție, care s-a făcut în domeniul Mediului în județul Neamț, considerând aceasta un pas spre normalitate. E foarte bine că această unitate spitalicească face un pas înainte spre performanță și spre un etalon superior. Este un pas înainte pentru purificarea mediului în județul Neamț”, a declarat Iftimie Petrariu, comisar șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Neamț.

Marian TEODOROF

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...