Senatorul Leonard Cadăr (50 de ani) nu va putea fi operat la şold decât peste trei săptămâni, în situaţia în care nu vor interveni complicaţii. Parlamentarul este internat la secţia de reanimare a Spitalului Floreasca din Bucureşti şi este imobilizat la pat.
„La Iaşi nu i-au descoperit fractura de stern şi nici leziunile la celălalt plămân”, ne-a declarat un apropiat de-al său. „Medicii i-au spus că până ce nu se repară cuşca toracică – coastele şi sternul – nu va putea fi operat. Ar trebui ca, în timpul intervenţiei chirurgicale, să stea pe burtă şi, deocamdată, nu are cum să stea în această poziţie. În plus, are dificultăţi de respiraţie şi este, permanent, cu mască de oxigen. Dacă va avea o evoluţie favorabilă, peste 3 săptămâni ar trebui operat, iar după aceea va urma perioada de refacere, deci mai are de stat în spital”.
Leonard Cadăr a fost rănit grav, în seara de 8 ianuarie, când a intrat în plin într-un utilaj de deszăpezire, care circula în faţa sa, în localitatea Horia. A fost scos din maşina distrusă pe jumătate, de un echipaj de descarcerare, şi dus la spitalul din Roman. Acolo, medicii au stabilit că are fractură de os ischian şi colul femural drept deplasat, plus fracturi costale. I-au tras piciorul la loc şi l-au trimis la Iaşi, de unde a fost transferat, ulterior, cu un avion SMURD, la Spitalul Floreasca Bucureşti.
Refacerea senatorului este influenţată şi de diabetul de care suferă de ani de zile. Leonard Cadăr este dependent de insulină şi în ziua în care a avut accidentul n-a apucat să-şi facă injecţia. I s-a făcut rău şi, pur şi simplu, n-a văzut utilajul care circula în faţa sa. (C. MIRCEA)
Alte detalii: https://zch.ro/breaking-news-senatorul-psd-de-neamt-leonard-cadar-ranit-grav-intr-un-accident/
https://zch.ro/update-senatorul-cadar-plimbat-cu-smurd-ul-prin-curtea-spitalului-sf-spiridon-iasi/
https://zch.ro/neamt-senatorul-cadar-transferat-la-bucuresti/