Universitatea Petre Andrei din Iași susține Festivalul Serile Filmului Românesc

Universitatea „Petre Andrei” din Iași este partenerul educațional al celei de a 14 ediții a Festivalului Serilele Filmului Românesc, care se desfășoară în perioada 9 – 13 august. Ediția din acest an este dedicată, în premieră, actriței Tora Vasilescu. La conferința de lansare a fost prezentă și conducerea UPA din Iași, respectiv prof. univ. dr. Sorin Bocancea și prof. univ. dr. Doru Tompea.

„Am marea bucurie să particip ca invitată specială a festivalului care se află la a 14-a ediție. Și mulțumim cu ocazia aceasta organizatorilor, pentru că nu e ușor să găsești sponsori, să fie sălile de cinematograf în stare perfectă, sonorizarea, fetele tinere care ajută voluntar la toată acțiunea asta. Iașul a ajuns un pol al cinematografiei române și sunt fericită, pentru că de Iași mă leagă foarte multe amintiri. (…) Mă bucur mult să vin din nou la Iași. Am fost și anul trecut și chiar am făcut o glumă: Ia’și de la mine toată dragostea mea” – actrița Tora Vasilescu. 

„A 14-a ediție va pune reflectoarele pe un personaj feminin, un nume de referință în peisajul artistic românesc: actrița Tora Vasilescu. Este o surpriză plăcută și o bucurie pentru noi toți, mai ales că spectatorii SFR ne-au cerut de multe ori asta. Ne-am întâlnit anul trecut, la ediția cu numărul 13, și ne-am dat seama cât de iubită este de public. Așteptăm cu entuziasm să o sărbătorim la Iași pentru talentul și contribuția sa în teatru și film. Invităm publicul să vină la film, la întâlnirea cu invitații și să fie alături de noi, așa cum a fost și la edițiile anterioare. Ne vom bucura în luna august a acestui an de arta cinematografică românească, de nume mari care ne-au cucerit pe marele ecran și pe scenă, dar și de producții de debut și tineri la început de drum”– Andrei Giurgia, director SFR.

„Universitatea Petre Andrei din Ișsi nu are în structura sa o facultate de teatru și film, dar suplinșste aceasta lipsa prin susținerea SFR încă de la începutșsi prin înființarea unei trupe studentești de teatru, cu sprijinul mareului actor Ion Sapdaru. Vă asigur că vom fi parteneri ai acestui festival și la ediția cu numărul 41”, a transmis prof. univ. dr. Sorin Bocancea, Rectorul UPA.

Spectatorii vor avea parte, ca în fiecare an, de proiecții de film românesc, spectacole de teatru și evenimente speciale care au în centru arta și cultura.

În cadrul secțiunii Retrospectiva Tora Vasilescu, în locațiile #SFR, vor rula cinci dintre filmele în care actrița a jucat de-a lungul timpului:

  • Cursa (regia Mircea Daneliuc), 1975
  • Sosesc păsările călătoare (regia Geo Saizescu), 1984
  • Cuibul de viespi (regia Horea Popescu), 1987
  • Șobolanii roșii (regia Florin Codre), 1991
  • Occident (regia Cristian Mungiu), 2002

Programul SFR poate fi accesat aici.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...