Unic, eşec cu Penicilina! VCM-LPS, ca de obicei…

Unic Piatra Neamț a coborât pe locul al optulea în clasament, după eșecul cu 1-3 suferit miercuri, 22 martie, pe teren propriu, în fața Penicilinei Iași. În primul set, Hambele și compania au realizat doar 11 puncte, pe al doilea l-au câștigat la 17, iar în ultimele două acte au capotat la 21 și la 17. Este pentru a doua oară când profesorul Dan Gavril (antrenor principal Penicilina) își învinge fiul, Rareș Gavril (antrenor principal Unic), în această stagiune. Partida a contat pentru a doua etapă a play-out-ului, fază în care cele două adversare luptă pentru adjudecarea locului al 7-lea, care acordă dreptul de participare în Cupa Balcanică.

Unic, eşec cu Penicilina! VCM-LPS, ca de obicei...„N-am reușit mai nimic. Fetele de la Iași au venit foarte motivate, au ajuns cu o zi înainte, au avut atitudine, determinare, și-au dorit foarte mult să câștige iar noi nu am răspuns cu aceeași monedă. Ne-am bătut singure astăzi. Am fost de nerecunoscut, nesigure în joc, parcă nici nu era echipa Unic pe teren. Am început prost, după aceea ne-am mai revenit cât de cât, însă per ansamblu jocul nostru nu a arătat bine deloc. Iașul are lot, poate efectua schimbări. Noi nu avem nimic”, a spus antrenoarea secundă a Unicului, Mihaela Voivod.

În următoarea etapă a turneului pentru locurile 7-12, voleibalistele pietrene evoluează sâmbătă, 25 martie, în deplasare la Medicina Târgu Mureș.

La masculin, dezastrul continuă pentru echipa VCM-LPS Piatra Neamț, care a fost învinsă cu 3-1 de Unirea Dej (10:25!!!, 25:20, 20:25, 22:25) pe teren propriu. Retrogradarea este din ce în ce mai aproape pentru jucătorii antrenorului Nicu Buruș, care, de Sărbătoarea Bunei Vestiri, au meci la CS Volei Caransebeș. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Minor rănit după ce o mașină a ieșit de pe carosabil

Un minor a fost rănit sâmbătă, 9 mai, după...

VIDEO Accident la Vânători-Neamț

Accident în comuna Vânători-Neamț. https://www.facebook.com/reel/1296778415199111 Vom reveni cu detalii.