Unic – Dinamo, astăzi, de la ora 17

Unic-LPS Piatra Neamț joacă astăzi, de la ora 17, în Sala polivalentă, meciul cu Dinamo București, programat în cadrul Diviziei Feminine A1 la volei. Echipa pietreană, vizează victoria, mai ales că s-a întărit în această iarnă, cu centrul Ana Otasevic, ridicătoarea Andreea Constantinescu și trăgătoarea Ramona Căpățână, trei jucătoare cu experiență care pot face diferența. Unic ocupă locul 7 în clasament, iar dinamovistele sunt angrenate în cursa pentru titlul național. Nici dinamovistele nu au stat cu mâna în sân și au transferat două jucătoare valoroase: fosta jucătoare a Unicului, Elena Zaharia, căsătorită Lăpușneanu, are 28 de ani şi 1,80 înălţime şi poate evolua atât în zona 4 cât şi în zona 2. În cariera sa a îmbrăcat tricourile formaţiilor Unic Piatra Neamţ şi CSM Bucureşti. Este componentă a naţionalei României. Liberoul Nicoleta Manu, are 33 de ani şi 1,72 înălţime şi evoluează pe postul de libero. Cea mai mare parte din cariera sa a petrecut-o la Ştiinţa Bacău, de unde a plecat pentru a evolua în Franţa pentru Hainaut Volley. În turul campionatului a jucat pentru CSM Bucureşti. Este titulară în naţionala României. (C.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...