- anonimii trimit acuzații de șpagă pe e-mail-ul „generalului” Stan
- la nivelul ISJ Neamț, nu există date oficiale despre cazuri de șpagă sau de profesori implicați în afaceri cu auxiliare
La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Neamț despre cuvântul «șpagă» se vorbește neoficial. Fără date concrete, fără liste, fără nume și prenume. După ce Remus Pricopie, ministrul Educației a atras atenția inspectorilor din teritoriu asupra cazurilor de șpagă, intens mediatizate, profesorii au fost înștiințați despre activitățile care intră sub incidența legii. Astfel, profesorii care emit pretenții pentru cadouri sau se ocupă direct de fondul clasei riscă să-și piardă locul de la catedră. Vizați sunt și cei care „pozează” în agenți de vânzări pentru editurile care apar pe băncile elevilor. L-am întrebat pe inspectorul școlar general al ISJ Neamț, dacă în județ, de când a fost numit în această funcție, s-a înregistrat vreun caz de șpagă.
„Nici anul trecut și nici anul acesta nu a fost consemnat vreun caz de șpagă. Au primit mai multe sesizări pe mail legate de acest aspect. Toate reclamațiile au fost anonime. În reclamații apar doar nume de școli, nu și numele persoanelor acuzate”, a spus prof. Viorel Stan. Sesizările nu au fost privite niciodată cu seriozitate de inspector care mărturisește că nu le-a verificat niciodată din cauză că sunt anonime.
„Eu am mai spus-o, dacă cineva are ceva de spus, să-și asume responsabilitatea și să renunțe la anonimat”, a adăugat Viorel Stan.
În cazul auxiliarelor, acesta susține că obiceiul pe care-l practică editurile este unul cunoscut de toată lumea, acesta fiind și motivul pentru care a cerut profesorilor ca la consfătuiri să nu mai primească reprezentanți firmelor care comercializează auxiliare.
„Din experiența mea ca profesor pot să vă spun că eu nu am cerut niciodată la clasă un anumit manual. Dacă nu erau manuale la clasă, ca să nu împovărez elevii, le recomandam pe cele mai ieftine, ca toată lumea să aibă o carte pe bancă. Eu tot după manualul meu predam. De anul trecut am interzis profesorilor să mai discute cu reprezentanții editurilor care vând auxiliare”, a adăugat Stan.
Fără a nega faptul că o parte din profesori erau direct interesați de a promova auxiliare, în funcție de comisionele oferite de edituri, Viorel Stan cunoaște faptul că în anii din urmă, consfătuirile reprezentau prilejul cel mai bun pentru oferte. Furnizorul care oferea cel mai bun comision devenea și cel mai promovat în școli. În acest fel, o parte din profesori reușeau să realizeze niște venituri deloc de neglijat din aceste intermedieri.
Dacă reprezentanții Ministerului Educației sunt cei care dau asigurări că manualele sunt gratuite, tot ei sunt cei care au anunțat, la începutul anului școlar 2013-2014, că o parte din manualele de clasa a I-a nu sunt conforme cu programa școlară. Profesorii cu „inițiativă” s-au grăbit să facă rost de manuale cerând în mod direct sau indirect bani pentru manuale. În replică, de la Minister, s-a spus că manualele vor apărea pe băncile celor mici, începând cu luna ianuarie a anului 2014. Nu s-a clintit nimic.
„Anul acesta nu am fost anunțați de la Minister despre manuale. Nu s-a pomenit nimic”, a adăugat Stan. Această prăpastie dintre vorbe și fapte nu face decât să arate că, indiferent de câte videoconferințe va organiza Ministerul, ceea ce se discută intens astăzi, se poate uita cu ușurință mâine. Indiferent că se cheamă șpagă, mitarnic, influență sau cadou.
Marian TEODOROF
Dacă un profesor predă după manual, atunci e logic că va recomanda elevilor ce e mai ieftin. Că nici el, profesorul, nu e prețios. Educația nu e ieftină, domnule inspector!
Profesorii care-si fac meseria cu pasiune , demnitate si respect pentru menirea lor predau , temele din programa scolara , dupa propria documentatie si fac foarte bine.
Am lucrat intr-un domeniu ce avea legatura cu editurile si de aceea confirm ca de la revolutie pana azi fenomenul descris (ministerul, scolile, profesorii achizitioneaza sau recomanda manuale de la editurile care ofera comisioane mai mari, fara a tine cont de calitatea educationala a manlualelor) este o practica curenta. Asa se explica anomaliile din manuale (sesizate de ani de zile de parinti si cadre didactice) dar si absurditatile din programele scolare.
Invatamantul este un subiect de siguranta nationala si atata vreme cat subiectele de la examenele de evaluare , de capacitate sau bacalaureat se dau pe subiecte comune la nivel national este logic ca si manualele sa fie unice la nivel national. In acest sens ar trebui sa se constituie , la nivelul ministerului, un fel de „sfat al inteleptilor” ( format din invatatori, profesori si cadre universitare care sa conceapa o programa scolara realista bazata pe respectul pt valorile inaintasilor dar si valorile prezentului, precum si manualele aferente) care sa rezolve cu competenta aceasta problema. In plus la selectia manualelor trebuie sa se tina cont de calitatea informationala si pedagogica a acestora si abia in al doilea rand de pret (si in nici un caz de nivelul comisionului dat de edituri).