Unic-LPS Piatra Neamț a pierdut clar, cu 0-3 (-11, -15, -18) primul joc official din 2014, în fața formației Dinamo Romprest București. Meciul a fost la discreția bucureștencelor, care nu au lăsat nicio șansă adversarului. Obiectivul pietrencelor rămâne neschimbat: clasarea pe un loc de cupă europeană. Oficialii Clubului Unic Piatra Neamţ au stabilit ca în zilele de 8 şi 9 mai să se sărbătorească cei 50 de ani de la înfiinţarea echipei feminine de volei. Comitetul de organizare al acestui eveniment au stabilit în mare programul celor două zile. Clubul pietrean a primit acceptul din partea FRV pentru ca naţionala de volei feminin a României să susţină unul sau mai multe jocuri amicale la Piatra Neamţ cu echipe locale. De asemenea, vor fi mai multe acţiuni în şcolile din judeţ, la Roman și la Piatra Neamţ, unde se vor juca mai multe meciuri între instituţiile şcolare, scopul principal fiind promovarea voleiului în şcoli şi licee. Momentul de vârf al sărbătorii împlinirii celor 50 de ani de la înfiinţarea clubului Unic va avea loc în ultima zi, pe data de 9 mai când, la Teatrul Tineretului, vor fi omagiate fostele glorii ale echipei pietrene, care vor primi diplome de recunoştinţă şi cadouri speciale. (C.S.)

Unic a pierdut primul meci din 2014
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
INFRACȚIONAL
Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!
Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...
SOCIAL
Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.
Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...
RELIGIE
Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș
Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...
JUSTIŢIE
Primarul Chirica de la Iași – inculpat în dosarul “Păcura”. Procurorii DNA au pus sechestru pe imobile ale sale de peste 2 milioane de...
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost audiat de procurorii anticorupție, marți, 6...
ACTUALITATE
De mâine, intră în vigoare legea urșilor: pot fi împușcați 103 în regiunea de Nord -Est, record de 410 exemplare în regiunea Centru
Din 8 octombrie, intră în vigoare Legea nr. 190/2026, care aprobă la nivel...
ACTUALITATE
Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme
O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...
Stiri fierbinti
Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău
Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...
ACTUALITATE
Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...
AGRICULTURA
Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme
Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...
ACTUALITATE
Bacău. Tânăr arestat la domiciliu după ce a furat o mașină și a provocat un accident
Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Tamași a ajuns în...



