Unic Piatra Neamț a înregistrat al doilea eșec consecutiv în Divizia feminină A1 de volei, cu 0-3 (14-25, 10-25, 23-25), în deplasare, în fața formației Volei Alba Blaj și va juca pentru prima oară în fața propriilor suporteri, sâmbătă, 25 octombrie, cu CSM Târgoviște. În două etape, pietrencele n-au câștigat decât un set și vor fi nevoite să se întrebuințeze serios în fața formației din Târgoviște pentru a-și impune jocul. CSM Târgoviște a învins în aceeași etapă, a 2-a, cu 3-1, pe CSM Satu Mare, formație ce izbutise, la rândul ei, în prima etapă, să treacă, cu 3-1, de Unic, pe teren propriu. În prima etapă, formația din Târgoviște a pierdut cu 0-3 (15-25, 18-25, 19-25), meciul cu CSM București, mult mai clar decât o arată scorul, demonstrând că e departe de forma unei echipe ce se bate la titlu, cum declaraseră oficialii târgovișteni înainte de startul campionatului.
M. STOIAN