Unde se duc pepededeii, când se duc

Partidul oteviștilor, recte pepededeul, numără la noi peste o sută de aleși, care au jurat să ducă mai departe politica partidului, altfel vor fi avut de a face cu șăfu lor în direct, pe linie de buzunare. Acuma dacă s-o dat liber la migrație, ne-am întrebat câți din cei aleși ai patidului pomenit vor părăsi corabia, că nu știm să se fi pus în praxă vreunu din puctele platformei mov, bașca de la capitală n-o curs lapte și miere cum era de așteptat, așa că motive ar fi destule. Cumătru zice că singuru care ne-ar putea zice câți și când, ar fi junele șăf al pesedeului, care între două șădinți și-o televizare (în straie civile) se pare că-i șăf și la partidul mov, recte pepededeu, dar mai pe la dos.

 Un nene premare portocaliu în cerul buzunarului, trezorier dă partid, zice lumea că e la fel de zglobiu ca și pe vremea când era abonat la contractele cu construcții și izolații, că deh, era cine era la putere. Acuma, tot zice lumea, omu se simte la fel de bine, pentru că o schimbat regimul. Nu mai prinde lucrări mari și groase, ci mai subțiri și mai dese, dar și așa se face bani, spic cu spic până la snop. Dumele că ar fi cercetat la organe de cei de la trei litere s-au dovedit apă de ploaie, pentru că omu știe să se descurce, dovadă fiind evoluția mnealui din prezent. Deci, bravos, națiune!

 De mâine merg copchiii la școli, părinții la serviciu și cei din politică la festivitățile unde vine lume mai multă. Că unde vrei prilej mai bun să te vadă lumea gratis, dacă nu la deschiderea anului școlar din școli, care se vede treaba că sunt vectori electorali fără voie. Și dacă derectorii sunt cumsecade și le dau microfonu la vorghit, atunci treaba-i prună, că mai vând și vreo două gogoși pentru junii prezenți, evident interesați de altceva. Acuma suntem curioși dacă s-o tras la sorți care și pă unde să se ducă, că sunt școale vizibile, altele mai la dos, iar altele o să-și schimbe derectorii deci nu-i bine de mers.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...