Un vice cât un primar: Marius Irimia întâiul chemat în locul lui Andrei Carabelea

Pentru ca ”detronarea” viceprimarului Alin Lehăduș să fie completă (amănunte aici), edilul de Piatra-Neamț mai face o mutare și anunță că-l dorește de-a dreapta sa, ca prim înlocuitor în caz de absență, pe vicele Marius Irimia.

Motivul pentru care a și inițiat un proiect de hotărâre se găsește în referatul de aprobare al proiectului unde se reamintește că Alin Lehăduș a fost degrevat de o parte de atribuții încă din 10 august, prin dispoziție a primarului, atribuții transferate în mare parte către Marius Irimia.

Parcă special, acest proiect de hotărâre are numărul 13, și va fi de urmărit dacă ghinionul îl va urmări pe primarul Andrei Carabelea la vot în condițiile în care votul va fi secret și majoritatea este oricum fragilă. Privit din punctul de vedere al votului, cel mai probabil proiectul a fost scos la vedere în acest moment pe baza unei negocieri politice cu bătaie în viitor.

Evident, că toată această schimbare importantă mai ales pe planul imaginii are o acoperire clasică în referatul de aprobare: „În  vederea unei eficientizări a activității administrative în cadrul Primăriei municipiului Piatra-Neamț”. 

Cristina Iordache

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...