Un tractor cu baloți de paie a luat foc pe drum

incendiu remorcaMiercuri (10 august) după-amiază, un tractor cu remorcă, încărcat cu baloți de paie, a luat foc pe un drum din comuna Petricani. Când au ajuns pompierii acolo, paiele erau cuprinse de flăcări, iar cauciucurile deja erau degradate. Pompierii au salvat tractorul și au stabilit că paiele s-au aprins din cauza scânteilor de la toba de eșapament.

Imediat după stingerea incendiului, pompierii au fost anunțați că arde vegetația uscată de pe un teren din comuna Păstrăveni.

”La locul indicat s-au deplasat 5 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ cu o autospecială de stins incendii şi membrii Serviciului Voluntar al comunei, cu o autospecială”, a precizat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. ”Forţele au stins după o oră incendiul, în urma căruia a ars vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ 15 hectare. Cauza probabilă a incendiului: focul deschis în spaţii deschise”.

La ora 16:07, alarma a sunat din nou după ce un apel la 112 a anunțat că în Bodești un autoturism a ieșit de pe carosabil, șoferul era conștient, dar interiorul mașinii era plin de fum. Militarii au luat măsuri pentru a preveni izbucnirea unui incendiu, iar conducătorul auto, în vârstă de 64 de ani, care avea un traumatism la coloana lombară, a fost preluat de o ambulanță SMURD și dus la spital.

O oră mai târziu, un alt incendiu a fost anunțat într-o grădină de la marginea satului Tălpălăi (comuna Pânceşti). Ardeau 8 stoguri mari de fân, în total în jur de 50 de tone, iar după ce-au stins focul pompierii au stabilit că a fost vorba despre o acțiune intenționată. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO. Se lucrează la reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – cea mai mare din Piatra-Neamț

Cea mai mare școală gimnazială din municipiul reședință de...

Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița

Un autoturism în valoare de 200.000 de lei, care figura în baza de date ca fiind furat din Germania, a fost descoperit de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița la un control de rutină.

Accident la Oglinzi. Un bărbat a fost rănit

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din...

Neamț. Tragedie la Borlești – un bărbat a decedat după ce a căzut de pe bicicletă

Un accident de circulație mai puțin obișnuit, soldat cu...

Incendiu izbucnit într-un apartament de la parterul unui bloc din Piatra Neamț

Actualizare: La finalul intervenției pompierii militari au cercetat și...

Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița

Un autoturism în valoare de 200.000 de lei, care figura în baza de date ca fiind furat din Germania, a fost descoperit de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița la un control de rutină.

Accident la Oglinzi. Un bărbat a fost rănit

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din...

Incendiu izbucnit într-un apartament de la parterul unui bloc din Piatra Neamț

Actualizare: La finalul intervenției pompierii militari au cercetat și...