Un TIR din Piatra Neamţ a explodat în Vama Borş

Un TIR care plecase din Piatra Neamţ cu destinaţia Germania s-a făcut scrum, duminică după amiază, în jurul orei 17, în parcarea unui motel din apropierea Vămii Borş. Şoferul, Gabriel Ciufu, se oprise să înnopteze, pentru că nu avea voie să circule prin Ungaria în week-end. A simţit miros de fum din remorcă şi când a deschis uşa, să vadă ce se întâmplă, s-a produs o explozie care l-a aruncat la pământ. În câteva secunde întreaga încărcătură – circa 42 mc de burete pentru ambalat mobilă – a fost cuprinsă de flăcări, iar vântul puternic a extins incendiul la alte două autotrenuri.

“La locul evenimentului au fost mobilizate trei echipaje de intervenţie de la Detaşamentul 2 Pompieri Oradea, echipajul de terapie intensivă precum şi autospeciala cu medic de urgenţă”, a precizat căpitanul Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. “La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu violenţă la toate cele 3 autovehicule, fiind cuprinse de flăcări atât cabinele, cât şi remorcile încărcate cu cantităţi mari de materiale. Timp de două ore pompierii militari au acţionat pentru localizarea şi stingerea incendiului, reuşind să limiteze propagarea incendiului la vecinătăţi. De asemenea, în încercarea de a salva marfa transportată, unul dintre şoferi a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei şi a membrelor inferioare. Acesta a refuzat transportul la spital, echipajele medicale acordându-i primul ajutor la faţa locului”.

Incendiul a mistuit toate cele trei semiremorci cu tot cu marfă (buretele transportat de pietrean, 8 tone de produse de marochinărie, 7 tone de materie primă pentru bariere şi 15 paleţi de huse pentru telefoane) şi cabina TIR-ului din Piatra Neamţ. Cât priveşte cauzele care au dus la producerea exploziei, căpitanul Herţe a declarat că nu au fost încă stabilite, dar  specialiştii ISU fac cercetări, împreună cu poliţiştii, în acest sens.

Din cauza incendiului Vama Borş a fost blocat timp de mai bine de două ore, iar echipajele de pompieri au acţionat şi pentru a proteja o staţie de carburanţi care se afla foarte aproape de TIR-urile care ardeau. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital după o coliziune la Vorona Mare

Un accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare,...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital după o coliziune la Vorona Mare

Un accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare,...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...