masina rasturnataUn accident rutier mai neobișnuit a avut loc astăzi, 25 martie, în jurul orei 15,30, în comuna Girov. Un tânăr în vârstă de 18 ani din localitate a urcat la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis pentru nicio categorie. La scurt timp, el a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat pe cupolă.

Pasagerul din dreapta sa, un bărbat de 70 de ani, din Dragomirești a suferit mai multe traumatisme. Dându-și seama de gravitatea situației, în loc să sune la salvare, tânărul a fugit de la locul accidentului.

Martorii au fost cei care au anunțat poliția și serviciul de ambulanță.

Rănitul a fost scos din mașina răsturnată și transportat de urgență la spital.

Polițiștii Secției Rurale Ștefan cel Mare au reușit să-l identifice în scrut timp pe tânărul de 18 ani. Polițiștii rutieri au aflat încă de la primele verificări că cel care a condus mașina nu deținea permis de conducere. Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Angela Croitoru

Foto reprezentativă: arhivă

Articolul precedentInstitutul Naţional de Statistică: precizări la informațiile eronate apărute în presă
Articolul următorDotări noi pentru echipa de pirotehniști a ISU Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.