0:00

Un tânăr beat a furat mașina iubitei, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn noaptea de 16 septembrie, în jurul orei 23.50, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Zănești,  a pierdut controlul volanului și mașina pe care o conducea s-a răsturnat.

Polițiștii rutieri au constatat că avea o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De aici cercetările au fost extinse și polițiștii au aflat că acesta îi luase autoturismul iubitei sale, fără a-i cere acordul, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Mai mult, acesta l-a lăsat la volan și pe un adolescent de 15 ani, care, în momentul accidentului, era pasagerul din dreapta sa, potrivit informațiilor furnizate de subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

În baza probatoriului administrat, ieri, 17 septembrie, tânărul de 25 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, pentru furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Angela Croitoru

Articolul precedentL3 CSM Ceahlăul a obţinut o victorie strânsă cu Şomuz Fălticeni
Articolul următorTârgu-Neamț: Acțiune tip “Scutul verde”: peste 20 mc lemn confiscați, amenzi și permis reținut!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.