Un tânăr a suferit arsuri în incendiul care i-a cuprins mașina

Aseară, 29 iulie, un autoturism a luat foc, în mers, pe o șosea din Grumăzești. Șoferul a tras imediat pe dreapta și a anunțat pompierii, însă, acesta a suferit arsuri ale căilor aeriene și mâinilor.

Două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Târgu Neamț și voluntari de la SVSU Grumăzești au ajuns la fața locului. La sosirea acestuia, focul cuprinsese mașina în întregime.

Bărbatul cu arsuri, în vârstă de 28 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind predat unui echipaj de la SAJ și transportat la spital, potrivit informațiilor furnizate de locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

După lichidarea incendiului, pompierii au stabilit că generatorul defect, supraîncălzit a generat incendiul.

A.C.

Foto: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora