arestat dubaUn băiat, în vârstă de 19 ani, din Păstrăveni, a fost prins și reținut de polițiști aseară, 8 septembrie, încă având 1.000 lei obținuți prin șantaj de la o consăteancă, în vârstă de 14 ani. Aceasta a sesizat încă de duminică la Secţia de Poliţie Rurală Urecheni că a fost ameninţată de un tânăr că va posta pe o rețea de socializare fotografii compromițătoare cu ea. Pozele i-au fost trimise de fată și sâmbătă, pe 6 septembrie, cei doi tineri s-au întâlnit ca să se cunoască personal și atunci el i-a cerut 1.000 de lei ca să nu distribuie pe internet pozele. „În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că, la data de 6 septembrie, în urma unor conversaţii telefonice, minora s-ar fi întâlnit cu un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate, cu scopul de a se cunoaşte personal. Anterior întâlnirii, minora i-ar fi trimis două fotografii compromiţătoare tânărului pe o reţea de socializare. Ulterior, atât în data de 6 septembrie cât şi în data de 7 septembrie, tânărul ar fi ameninţat-o pe minoră cu postarea fotografiilor pe o reţea de socializare dacă nu primeşte în schimb suma de 1.000 de lei. În urma activităţilor specifice efectuate de poliţişti, în seara zilei de 8 septembrie a.c., tânărul a fost depistat în trafic având asupra sa suma de 1.000 de lei, sumă solicitată şi primită de la minoră”, a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Băiatul a fost reținut sub acuzația de șantaj și cazat în arestul Poliției Neamț, iar astăzi urmează să fie dus la Parchetul Târgu Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

C.I.

Articolul precedentAlți doi pacienți cu COVID-19 au decedat, s-a ajuns la 87 de decese în Neamț
Articolul următorAlte 25 de persoane infectate în Neamț, din 222 de cazuri noi în regiunea Nord-Est