Un tânăr a încercat să violeze o femeie de 62 de ani

Un tânăr a încercat să violeze o femeie de 62 de aniConstantin Neculai, din comuna Ion Creangă, judeţul Neamţ este în arest preventiv după ce o femeie de 62 de ani, consăteancă a lui, l-a reclamat la poliţie că ar fi încercat să o violeze.

Tentativa de viol a bărbatului, în vârstă de 29 de ani, ar fi avut loc joi, 31 martie, când acesta ar fi acostat-o pe femeie pe stradă cu propuneri indecente şi ar fi încercat să o înghesuie chiar acolo, în văzul lumii.

Nu se ştie de ce femeia nu s-a dus imediat la poliţie, cert este că, după o chibzuială de o săptămână, a decis să îl reclame.

Vineri, 8 aprilie, în ziua în care a fost depusă reclamaţia, poliţiştii din localitate l-au adus la secţie, l-au audiat şi l-au reţinut pentru 24 de ore.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au cerut, în ziua următoare, arestarea preventivă a acestuia, iar magistraţii au aprobat.

Imediat ce a aflat decizia instanţei, tânărul a şi depus contestaţie, iar, astăzi, 12 aprilie, judecătorii Tribunalului Neamţ i-au respins-o, ca nefondată şi l-au obligat să plătească cheltuieli judiciare.

Un tânăr a încercat să violeze o femeie de 62 de ani

„Soluţia pe scurt: În temeiul art. 4251 alin. 7 punctul 1 litera b Cod procedură penală raportat la art. 204 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul contestator N.C. împotriva Încheierii nr. 9/DL din data de 09.04.2022 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roman în dosarul nr. 1876/291/2022. Menţine, ca legală şi temeinică, încheierea contestată. În temeiul art. 272 şi art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, dispune avansarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator, în cuantum de 313 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ (pentru domnul avocat Filip Marius – Delegaţie pentru asistenţa judiciară obligatorie nr. 21840/11.04.2022). În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe contestator să plătească statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în contestaţie. Definitivă. Pronunţată azi, 12.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a inculpatului contestator prin intermediul grefei instanţei“, se precizează în soluţia Tribunalului Neamţ.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Acțiune pe DN15, în Neamț: 123 de sancțiuni și 13 permise reținute

Polițiștii rutieri din Neamț au desfășurat, duminică, 23 august,...

Câine salvat dintr-o fântână la Răucești

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc sâmbătă...

Filtru rutier pe DN15, în Neamț

Polițiștii rutieri desfășoară, astăzi, 23 august, o acțiune în...

Acțiune pe DN15, în Neamț: 123 de sancțiuni și 13 permise reținute

Polițiștii rutieri din Neamț au desfășurat, duminică, 23 august,...

Câine salvat dintr-o fântână la Răucești

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc sâmbătă...

Filtru rutier pe DN15, în Neamț

Polițiștii rutieri desfășoară, astăzi, 23 august, o acțiune în...

Bacău. Patru persoane rănite într-un accident cu șase mașini, pe DN2-E85

Un accident în care au fost implicate șase autovehicule...

23 AUGUST în istorie: Evenimente care au marcat soarta românilor

În 23 august 1939 se semna, la Moscova, pactul...