stalpUn bărbat de 35 de ani, din Piatra-Neamţ, a avut o dispută în trafic cu un stâlp de iluminat public de pe strada Orhei, în noaptea de 29 spre 30 iunie. Din conflict, cel mai mult a avut de suferit autoturismul condus de bărbatul în cauză, care a suferit numeroase “leziuni” în urma impactului cu stâlpul. “În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime”, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. “Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei”.

Sfaturile poliţiştilor pentru şoferi:

  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
  • Le recomandăm celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.

 

Articolul precedentO depăşire neregulamentară: 5 morţi şi 7 răniţi grav
Articolul următorVIDEO PIATRA FEST 2019 Seara a II-a

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.