Un șofer „curajos” s-a predat polițiștilor aflați la locul unui accident

În timp ce un echipaj de poliție dirija traficul rutier în zona coliziunii în lanţ de la Săcăluşeşti, de ieri, 22 septembrie, un șofer a ieşit din coloană şi a trecut pe contrasens, chiar prin faţa polițiștilor .

Când l-au tras pe dreapta pentru verificarea actelor, poliţiştii au constatat că bărbatul, de 32 de ani, din Băltăţeşti, mirosea puternic a alcool. Etilotestul le-a confirmat bănuielile: aparatul s-a oprit la valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat de șofer. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

După iniţiativa proastă de a intra pe contrasens, chiar în faţa poliţiei, acum are dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Angela Croitoru

(foto accident Săcălușești)

Autor:

Ultima ora