Un șofer beat a băgat în spital un copil și o femeie gravidă

Băut bine, cu o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, un bărbat de 33 de ani, din Zănești, a provocat un accident rutier, în ziua de 27 octombrie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bistriței din localitate. El a pierdut controlul asupra direcției, iar mașina a pătruns pe contrasens și s-a izbit într-un autovehicul staționat. Șoferul n-a pățit nimic, în schimb toate cele 3 pasagere au ajuns la spital. Este vorba despre o femeie de 67 de ani, din Zănești, care a suferit un traumatism toracic, o femeie de 28 de ani, din Roznov, însărcinată în luna a IV-a, care a suferit un traumatism abdominal, și o fetiță de 10 ani, din București, care a suferit un traumatism de braț. Conducătorul auto este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere i-a fost reținut. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.