Un bărbat, de 35 de ani, din Târgu Neamț, s-a urcat băut la volan, în noaptea de 12 spre 13 aprilie, a ratat o curbă de pe strada Mărășești, a acroșat marginea trotuarului, după care a intrat în gardul unui imobil și l-a dărâmat.

accident noaptea 04“În urma accidentului, conducătorul auto a suferit multiple leziuni, fiind rănit grav, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Târgu Neamț, pentru acordarea îngrijirilor medicale”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. “Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza leziunilor suferite, însă emana halena alcoolică, și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Bărbatul va fi cercetat atât pentru vătămare corporală din culpă, cât și pentru conducere sub influența alcoolului.

Recomandările poliției: conducerea unui autovehicul și alcoolul sunt incompatibile!

 

  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
  • Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!
  • De asemenea, le recomandăm celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă. Poliţia Română este la datorie, iar orice încălcare a legii este sancţionată! (C.M.)
Articolul precedentElevii și profesorii sunt liberi, dar trebuie să recupereze materia
Articolul următorIncendiu la magazinul “Plăieșu” din Timișești
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.